CORBEA: Vezi că ea era de neam şi el un biet ţăran ajuns după multe şi multe...
GENUNEA: Şi dacă era ţăran? Era viteaz, nu era de rând.
CORBEA: Şi-avea mâinile aspre şi pârlite, şi-ale ei erau albe şi rumene...
GENUNEA: Ş-ale domnului sunt aspre... şi sunt aşa de bune, că toată ziua le-aş săruta...
CORBEA (tresărind): Şi el bănuia că ea iubea pe altul...
GENUNEA: Cum iubea pe altul?
CORBEA: Cum se iubeşte...
GENUNEA: Cine-i spusese?
CORBEA: Nimeni... Simţise el...

GENUNEA: Şi ea era iubită de ăl pe care-l iubea?
CORBEA: Nu ştiu...
GENUNEA: Ce tristă poveste!
CORBEA: Dacă nu ştiu alta mai veselă... Te rog, dă-mi olecuţă de vin...
(Genunea se duce să-i aducă. Corbea se uită după ea.)
GENUNEA: Poftim, Corbea... Nu bei?
CORBEA: Nu... nu mi-e sete...
GENUNEA: Ziseşi că...
CORBEA (emoţionat): Mi s-a părut... Se va sfârşi curând...
GENUNEA: Ce să se sfârşească?
CORBEA: Povestea mea...
GENUNEA: Nu s-a sfârşit?

CORBEA: Nu încă... mai e...
GENUNEA: N-a pierit el? Nu l-a plâns ea? Ce mai e? (S-aude zgomot. Vine Mogârdici şi Sandomir.)

SCENA II
GENUNEA, CORBEA, SANDOMIR şi MOGÂRDICI. Mai târziu, ŞMIL.
(Mogârdici şi Sandomir vin din partea stângă. Şe opresc puţin şi
privesc la Genunea şi Corbea. Mogârdici e cu o cicatrice proaspătă.)

MOGÂRDICI (lui Sandomir): Frumoasă de pică, o icoană... Sărutăm dreapta.
SANDOMIR: Şi p-a stângă...
MOGÂRDICI: P-amândouă...
GENIJNEA: Dincotro?
MOGÂRDICI: D-aci, de lângă dumbravă... (Lui Corbea.) Şi tu ce te plimbi aşa?
CORBEA: Aşa mă plimb eu...
MOGÂRDICI: Eu de ce nu mă plimb?

GENLTNEA (râzând): Apoi dumneata eşti...
MOGÂRDICI: Sunt... de ce să nu fiu? Ce te uiţi aşa?... Nu-mi sade bine?... Cam răzbuzată crestătura asta... Că mi-a zis doftorul Şmil: "Nu pune muna, că nu eşti cupil. A! o să te faci urat ca dracu!" "Ei, parc-ar fi obrazul lui vodă!" zic eu. "Şi dacă n-o să fie... nu e al dumitale?" "Şi dacă e al meu, ce?" zic eu. Că Maria mi-a spus: "No, că nu face ghignica, că borbatul să nu hie mai slut ca Ducă-se-n pustii". (Sandomir şi Genunea râd.) Şi Maria e ţeapănă, şi grasă, e dintr-o "slană", cum zice ea.
GENUNEA (râzând): Cine e Maria?
MOGÂRDICI (arătând pe Sandomir): Să-ţi spuie el, că el ştie...
SANDOMIR (râzând): Iubita lui...

GENIJNEA: Aşaaa... aşa, bădiţă Mogârdici?
MOGÂRDICI: Ba vezi că nu... Dacă m-a ales ea pe mine! Ca un mal... Din ea ai tăia şi-ai face patru ca dumneata...
GENIJNEA (râzând): Ş-o iubeşti?
MOGÂRDICI: Cum să nu?... S-ar putea?... Şi anul ăsta i-am scris... Maria, lângă Feldioara, la Zierer sasul, cu anul băgată...
GENUNEA (râde): Şi de când n-ai văzut-o?
MOGARDICI: Merge p-al şaptelea...
GENIJNEA (râzând): De şapte ani?... Şi-ţi scrie?
MOGARDICI: Niciodată!
GENIJNEA (râzând): S-o fi măritat?
MOGARDICI: Treaba ei...
GENIJNEA (râzând): O fi murit?
MOGARDICI: Dumnezeu s-o ierte!

GENUNEA (râzând): Atunci, cum o iubeşti?
MOGARDICI: Iacă, iacă, iacă... Ce râzi? Ce e de râs?... Iacă bine!... De câte ori îmi cade cât-o puică în palmă, eu mă gândesc la Măria şi mi se pare...
COREŞEA (aspru): Mogârdici!
MOGARDICI: Ei, asta e! Genunea a venit cu noi ş-a noas­tră e... S-a deprins ea, că multe a auzit...
GENIJNEA: Şi rugăciuni, şi sudălmi...
MOGARDICI (scoate un petec de piele): Sandomir, ia uita­te tu... bine-oi fi scris?
SANDOMIR: "Dagă Maie, tot gasă eşti, să nu te mai îngaşi." (Râde.) Lipsesc toate râţele...

MOGARDICI: Iacă... Iacă... Şi ce râdeţi?... (Genunei.) Eu râd de râţa dumitale?... Ia citeşte, Corbea... or tu nu ştii să citeşti?
CORBEA: Am învăţat şi eu...
SANDAOMIR: De când?
MOGARDICI: De când iubeşte... Corbea... e bălaie, smeadă sau roşcovană? Vădană sau fată mare?
COREiEA: Te ţii de fleacuri... om bătrân...
MOGARDICI: Eu, bătrân?... Acum să văd pe Măria, şi grozav aş întineri!... Nu te supăra, Corbeo, că viaţa ostaşului ce e? Ca fulgul pe apă, ca frunzele codrului... Vine toam­na... rânduri-rânduri se scutură... Şi ne vine rândul şi nouă... De n-am şugui, ne-am alege cu zile ţmstii şi-am închide ochii fără pic de mângâiere... Adu mana...

Tu eşti trist... Nu ştiu ce ai... Te-ai schimbat... înainte nu vorbeai şi erai vesel... Acum vorbeşti şi suferi...
CORBEA (trist, îi dă mâna): Să ne iertăm, Mogârdici...
MOGÂRDICI: Să ne iertăm? De ce să ne iertăm?
GENUNEA: De ce să vă iertaţi?... I-ai făcut ceva? Ţi-a făcut ceva?
CORBEA: Iubirea e tăria oştirii...
SANDOMIR: Are dreptate... Eu iubesc pe vitejii mei şi mă bat voios, ostaşii mei pe mine şi mă scot din nevoi...
MOGÂRDICI: Vodă nu fu p-aici?
GENUNEA (îngrijorată): De ieri s-a dus cu nişte izvoade şi n-a mai venit...
MOGÂRDICI: Scoate izvoade? Pregăteşte nunta!
CORBEA (tresărind): Unde mi-s minţile?... Pe domn căutam... (Iese repede prin stânga.)

GENUNEA: Ciudat... bietul Corbea!
SANDOMIR: Ca şi cum n-ar fi în minţile lui...
GENUNEA: Şi mi-a spus o poveste tristă, tristă... Un băiat care iubea pe o fată, şi nu-i spunea, şi-i era frică... Povestea nu era trista, el era trist... De v-aş spune-o, aţi râde...
MOGÂRDICI: Eu bănuiesc c-ar fi...
GENUNEA: Ce bănuieşti, Mogârdici?
MOGÂRDICI: Dumneata mă întrebi?
GENUJMEA (pe gânduri): De ce nu?
MOGÂRDICI: Să mă încredinţez eu, şi-ţi spui...
GENUNEA: Să te încredinţezi?... Nu s-a sfârşit povestea lui?... Ah! tristă fu povestea pe care mi-o spuse.
(S-aude zgomot. Şmil intră prin dreapta. Genunea îi iese înainte.)
MOGÂRDICI: Mă Sandomir... Corbea iubeşte pe sor-ta!
SANDOMIR: Oare?... Aşa să fie?
GENUNEA: Şmil...
ŞMIL: Nunea...
GENUNEA: Ai mulţi?
ŞMIL: De la harţa din urmă vro douăzeci... Eu nu ştiu ce le fac, că li se închid rănile ca şi cum ai cârpi o rochie ruptă...
GENUNEA: Să te sărut, Şmil...
ŞMIL: Şi de ce să mă săruţi? Iu sunt bătrân... Iu să te sărut pe dumneata...
GENUNEA: Că-i îngrijeşti bine... (Îl sărută.)
ŞMIL: Intră fără să se vaiete... Unul cu mâna ruptă, altul cu falca zdrelită... Şi ies fluierând... P-un biet... cum îi zice... aşa... iunac, l-au adus leorcă de sânge... coastele rupte... măruntaiele borşite... Şi n-a scos un oftat... L-am îngrijit — nu zic bine, nu zic rău — cât am putut, cât am ştiut... N-a vrut Dumnezeu... Ieri noapte mi-a zis: "Şezi la capul meu ş-aprinde o iască". Am aprins. A mişcat buzele ca şi cum s-ar ruga... S-a închinat ca voi... A întors capul... A răsuflat adânc... Şi şi-a dat sufletul... O! viţeii sunt moldovenii cum n-am mai văzut!... Şi Mogârdici a fost pe la mine... o! ho! ho!
MOGARDICI (imitând pe Şmil): Şi Mogârdici a fost pe la mine...
ŞMIL: Al dracului ca cupilul lui tat-său...
MOGARDICI: Ca cupilul lui tat-său...
ŞMIL: Cum mă mişcăm de lângă el, el cu mâna haţ! (Se ciupeşte de obraz.)
MOGÂRDICI: El cu mâna haţ!
ŞMIL: Parcă-l mânca ceva... Până s-a făcut ca un drac!
MOGARDICI: Taci! că-mi aminteşti de Măria!
ŞMIL: Ce Mărie?
MOGARDICI: Ce, nu ştii?... Braşoveanca, de... lângă Fel-dioara... La Zierer sasu... Băgată cu anu...
ŞMIL: Bagă-te tu la dracu cu anu, nu cu luna...
SANDOMIR (râzând): Nu te supăra, Şmil...

GENUNEA (râzând): Aşa e Mogârdici, vesel şi nebun...
ŞMIL: El s-a făcut mai urât ca dracu... Nu mă pot uita la el!
MOGARDICI (se repede şi ia pe Şmil în braţe): Şmilică, neică...
ŞMIL: Lasă-mă, lasă-mă... Să nu spui la cineva că te-am îngrijit iu...
MOGARDICI: Dar ce am, bre omule?
ŞMIL: Dar ce n-ai?... Cu barba ca un ţap, cu părul necisălat, cu ochii ca de broscoi şi cu obrajii rupţi... Ai, ai, ţi-e mai mare mila de sufletul lui dac-o fi având suflet...
GENUNEA: O, Şmil, Şmil...
ŞMIL: Lasă-l, Nunea, că nu m-ascultă... Să nu te mai îmbolnăveşti... Să te duci dracului de pomană, scârnăghia dracului!... Aşa bulnav nu-mi trebuie!
MOGÂRDICI: Dacă mă răneşte, mă?
ŞMIL: Şi tot la obrazu ălş... întoarce tu şip-ălălalt, c-aşa scrie la voi la evanghelie... î... urât eşti!... Păcat că nu mai am făşii curate...
GENUNEA: Făşii curate? Stai... (Se duce şi caută în cort.) (Mogârdici ia pe Şmil de barbă.)
MOGÂRDICI: Şmil... Şmilică...
ŞMIL: Că d-astea eşti un nebun bun...
GENUNEA (vine cu albituri în mâini): Şmil... mai am două cămăşi curate... Sunt de in... Le dăruiesc răniţilor tăi...
ŞMIL: Cum se poate? Dumitale nu-ţi trebuie? Şi cum să le fac?
GENUNEA (rupându-le): Aşa!
ŞMIL (emoţionat): O! Doamne, Doamne, îşi dă şi cămaşa de pe ea ca să aline durerile moldovenilor! Sfânta ţară în care cresc bărbaţi aşa de viteji şi femei aşa de bune! (Şmil ia cămăşile, o sărută pe frunte şi se duce prin dreapta. S-aude buciumul.)
GENUNEA: Vine domnul!


SCENA III
PETRU RAREŞ, logofătul BALOŞ, vornicul GROZA, vistiernicul MATIAŞ, pârcălabul LICIU, GENUNEA, MOGÂRDICI şi SANDOMIR.

PETRU RAREŞ (îmbrăcat în zale): Genunea, credeai că nu mai vin? (O sărută.)
GENUNEA: Mai degrab' aş crede că nu m-am născut decât să cred că luceafărul dimineţii apune şi nu mai răsare, că domnul Moldovei se duce şi nu se mai întoarce!
PETRU RAREŞ: Baloş, tu visaşi când zămislişi pe copilul ista, şi-ţi întrecuşi visul cu fiinţa ce făptuişi... Păcat ca n-a fost băiat şi-ar fi fost mai păcat să nu fie femeie!
LOGOFĂTUL BALOŞ: ...Bat-o s-o bată de copilă... Ei îi plac neodihna, frământările şi războiul...
PETRU RAREŞ (către Mogârdici): Dar tu?... Mă-ă! Ce te-ai schimbat?
MOGÂRDICI: Aşa pai eu, mai frumos, de două zile, măria-ta.
PETRU RAREŞ (surâzând): Câţi ai?
MOGÂRDICI: 700 fără 5. Unul şi unul. Mă duc, se duc, biruim sau vecinica pomenire...
PETRU RAREŞ (facându-le semn să iasă): Mogârdici, Sandomir, fiţi gata, cu mâna pe frâie, cu picioarele în scări... (Se duc prin dreapta.) Nici o ştire de la hatmanul Mihu?
VORNICUL GROZA: Nimic... S-a dat afund...
PETRU RAREŞ (îngrijorat): Cu 10.000 de oameni?... Ce să fie?... A, nimic... Boieri, când credeţi că ne vom izbi cu leşii?... Genunea, stai, du-te, cum vrei...
GENUNEA: Ascult nu numai de vorba, ci şi de glasul măriei-tale... (Iese prin stânga.)
PETRU RAREŞ: E, când?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Mâine, poimâne...
VORNICUL GROZA: Sabia gata, am şters-o de sângele d-acum două săptămâni...
VISTERNICUL MATIAŞ: După izvoadele măriei-tale, ce chibzuieşti?
PETRU RAREŞ: Eu am întocmit izvodul, dar bătălia n-atârnă de buzduganul meu.
VISŢERNICUL MATIAŞ: N-aş crede că cercetaşii mărie-tale să nu-ţi fi adus veşti pe care noi nu le cunoaştem...
PETRU RAREŞ: Ieri ieşii din tabără, cu noaptea-n cap, şi mă întoarsei pe dâra pe care am tras-o de la Obertin... eh!... încoa. Luai pe Corbea. întâlnii un sat. Ardea. Nici un om. Trecui câmpia cu bălării cât cânepa. Al doilea sat. Cenuşă rece. Nici un om. Urmele noastre le suflase vântul. Satele pârjolite arătau pe unde trecuserăm. Mă oprii. Corbea descăleca. Urechea la pământ. "Parcă-mi slomneşte."1 Şi scu­tură din cap. Descălecai şi ascultai şi eu. Nimic. Mă uitai la Corbea. Un surâs de pe altă lume. "Măria-ta, ţi-aduc ştiri de te întorci înapoi." "Bine." Dispăru ca o săgeată. Mă întoarsei, îl aşteptai, dincoace de Prut, toată noaptea. Împiedicai calul. Mă pusei pe brânci. Şi dus a fost... Privii la stele până-mi căzură pleoapele şi adormii... Azi dimineaţă mă deşteptai, mă uitai, nimic. Mă închinai pentru sufletul lui Corbea... Pin­teni calului... Măsurai încă o dată câmpul unde ar fi să stea bătălia... Ei, când ne vom bate?
VORNICUL GROZA: Când porunceşti, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Chiar acum!... Nu e un ceas de când veni Corbea...
VORNICUL GROZA: A venit? O! săracu!
PETRU RAREŞ: Nu credeam ochilor. "Corbea?" "Da, măria-ta, şi leşii s-apropie, sunt la o poştă d-aici"... "Câţi să fie?" "Ca la şapte mii." "Toţi călări?" "Toţi în fier şi pe cai mari." "Puşcaşi au?" "Nu." "Să-i momim... Pe cin' să trimit c-o mo­meală bună?" "Pe mine!" "Tu? Ostenit şi galben... nu se poate!" "Sunt roşu şi se poate!" Vorbi răstit. Mă uitai lung. "Crede-mă, măria-ţa, se poate!" De data asta, rugător. "Bine! Ia 500 de călăreţi sprinteni, ieşi înaintea leşilor şi momeşte-i. înaintezi cu gândul de fugă; nu te-apropii prea mult, să nu te învăluie; te desfăşuri şi te strângi; o iei îndărăt şi iar te-ntor-ci... Ş-aşa i-aduci pân' la povârnişul văii şi îţi dai drumul pe sub perdeaua pădurii." "Am înţeles." Şi se făcu nevăzut.
VORNICUL GROZA: O! Sireacu!
PETRU RAREŞ: La stânga, pădurea de stejari; la dreapta, rosătură, bahnă; în fund, pădurice şi mărăciniş, dese ca târnul... Aci, piota cu arcurile... Câţi avem?
VORNICUL GROZA: O mie cinci sute.
PETRU RAREŞ: Numeri şi pe morţi...
VORNICUL GROZA: Am împlinit golurile...
PETRU RAREŞ: Da?
VORNICUL GROZA: Vezi bine!
PETRU RAREŞ: Vitejii, cu caii de frâu, să se strecoare prin pădurea de stejari pân' la culmea dealului care coboară oblu. Acolo s-aştepte pe leşii care vor da devale; să încalece şi să cadă în coasta şi în spatele lor. Asta e treabă de om, şi viclean, şi viteaz, şi hotărât. Ce gândim cu răceală să făptuiască cu căldură... Ce credeţi?
VORNIQUL GROZA: Logofătul Baloş e şi viteaz, şi hotărât.
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ba, vornicul Groza. Cred ostaşii în el mai mult decât în mine. Să poruncească, eu mă supui. Voi chibzuiţi, eu mă bat. Voi praştie, eu piatră.
PETRU RAREŞ: Biine!... Groza ia p-ai lui Sandomir, p-ai lui Cremene, p-ai lui Burlă şi p-ai Spânului, 1.800 de viteji. Tu să pai mai mult decât să fii şi să nu fii decât în clipa hotărâtoare. Pârcălabul Liciu să rânduiască arcaşii în pădurice, şi să plouă săgeţile, dar...
PÂRCĂLABUL LICIU: Ca ploaia de la punte... Să răpăie şi să se oprească, şi iar să răpăie, şi iar să se oprească...
PETRU RAREŞ: Aşa, bătrâne, aşa, tătucă, aşa...
LOGOFĂTUL BALOŞ: Rămân ai lui Mogârdici...
PETRU RAREŞ: Şi eu ce să fac?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ai chibzuit... să stai deoparte...
VORNICUL GROZA: Eu şi cu Baloş le cădem în spate şi-i vânturăm la vale, între pădure şi bahnă, şi-i ducem până la fund. Aci Liciu îi împroaşcă cu săgeţile. Vor căuta scăpare. Rosătura de oi le stă deschisă. Vor năpădi cu caii lor greoi în bahnă, în mocirlă, în sţuhărai, în baltă...
PETRU RAREŞ: Leşii ar putea să mai facă două învârti-turi: una spre pădure — la dreapta lor cum vin — alta împo­triva ta...
VORNICUL GROZA: în pădure sunt topiţi... Liciu...
PÂRCĂLABUL LICIU: Scot arcaşii din crâng, învârtindu-i ca o poartă care s-ar închide... Arcurile jos... Mâna pe toporişti... Ei călări, abia strecurându-se prin pădure, noi, pe jos, după copaci, alergând, lovind, în coaste, în spate...
PETRU RAREŞ (lui Groza): Să nu se-ntoarcă împotriva ta...
VORNICUL GROZA: Nu se poate!
PETRU RAREŞ: Lupii, încolţiţi, năpustesc asupra vână­torilor...
VORNICUL GROZA: Nu se poate!
PETRU RAREŞ: Să zicem ca s-ar putea...
VORNICUL GROZA: Nu zic!
PETRU RAREŞ: Bagă de seamă, Groza, bagă de seamă!
VORNICUL GROZA: Pornit, şi prin ziduri! îi sparg şi-i risipesc, în pădure sau în bahnă!

VISTERNICUL MATIAŞ (supărat): Bine, voi bine, dar eu?
PETRU RAREŞ: Tu, Mogârdici, să rămâneţi... rămâi şi eu!... (Către Baloş şi Groza.) Şi să daţi chiote. Chiotul aprinde închipuirea; omul pare mai mare, oamenii par mai mulţi, sporeşte crezul şi da biruinţă!
LOGOFĂTUL BALOŞ (trage sabia): Bu-bu-bu...
PETRU RAREŞ: Acum să jurăm (toţi trag săbiile şi le încrucişează) pe apă, pe pâine, pe soare şi pe sfânta Troiţă că vom lupta, nu ca boierii Moldovei, ci ca fiarele Libanului!
TOŢI: Jurăm!
PETRU RAREŞ: Un ceas de când se duse Corbea... Matiaş, să vie Mogârdici... (Matiaş iese prin stânga.) Voi... (Se duc prin dreapta.) Logofătul Baloş (dintre copaci): Bu-bu-buuu!
PETRU RAREŞ: O! neamul Bubuiugilor... Căci n-are Mold­ova boieri numai ca tine şi ţărani numai ca Corbea!


SCENA IV
PETRU RAREŞ, GENUNEA, mai în urmă, ŞMIL şi MOGÂRDICI.

GENUNEA (vine repede din dreapta): Doamne...
PETRU RAREŞ (o sărută): Ce sunt măririle şi slava alăturea de farmecele tale? Amăgiri... deşertăciuni...
GENUNEA: O, doamne!
PETRU RAREŞ (dus pe gânduri): Şi când mă gândesc că d-atâtea ori am strâns în braţele mele această comoară, mâinile mele nu s-au poleit? Nu s-a scuturat nimic din podoaba ta asupra bărbăţiei mele?... Aşa ar gândi, avându-te aici, orice tânăr... eu sunt ostaş şi domn!... Groza se strecoară prin pădure... Cine ţi-a dăruit ochii şi luminile care picură, încotro se duc, două rotocoale mai senine ca cerul şi mai albastre ca floarea inului?
GENUNEA: O, bată-i focul de ochi...
PETRU RAREŞ (pe gânduri): Liciu împânzeşte crângul...
GENUNEA: Ce zici, măria-ta?
PETRU RAREŞ: Zic că tu eşti cel mai frumos copil din lume, şi, d-ai avea aripi, ai zbura în văzduh!... Vin ai?
GENUNEA (repede): Să-ţi dau?
PETRU RAREŞ: Corbea, încăierându-se, apropie încăierarea...
GENUNEA: Cum?
PETRU RAREŞ: Zic să dai răniţilor, să prindă la inimă...
GENUNEA (cu bărdaca în mână): Am dat la câţi au venit... Bea...
PETRU RAREŞ: Fereşte-te să nu-ţi sorb şi mâna... (Bea.) Sandomir, nu aşa de repede...
GENUNEA (uitându-se împrejur): Sandomir?... Nu-l văd pe Sandomir...
PETRU RAREŞ: Şi-ar trebui ca ochii tăi să pătrundă co­drii şi zidurile... frumuseţea lor să netezească calea şi mângâierea lor s-apropie totul... Mai degrab', Matiaş!
GENUNEA: Ce ai, măria-ta? Vorbeşti şi ce te gândeşti...
PETRU RAREŞ: Să vorbesc pe negândite?
GENUNEA: Vreau să zic că te fură gândurile...
PETRU RAREŞ: Mă gândesc că omul nu ştie când îi vine ceasul... N-auzi un ropot de cai?
GENUNEA (cu frică): Nu... nu aud...
PETRU RAREŞ: O mişună prin pădure, şi crengi rupte, şi frunze călcate?
GENUNEA (ascultă): Deloc...
PETRU RAREŞ: Pune urechea la pământ... sau nu... Obrajii tăi s-ar coborî mai jos ca tălpile mele, şi Dumnezeu a pus obrajii tăi mai presus de scaunul pe care stau eu... (Tresărind.) Nu-i vezi?
GENUNEA (înfricoşată): O! măria-ta, ce ai?
PETRU RAREŞ: Ostenit... Asţ-noapte n-am dormit...
GENUNEA (îi sărută mâna şi i-o mângâie): Culcă-te ole­acă, măria-ta...
PETRU RAREŞ: Să mă culc?... Tocmai când norodul îmi strigă: "Sus, că eşti domn!"...
GENUNEA (o trec lacrimile): Aş vrea... dar nu mai vreau nimic...
PETRU RAREŞ: Ba să vrei ceva: să biruim! (Genunea tre­sare. Mogârdici vine din dreapta.) Ai venit?
MOGARDICI (concentrat): Am...
PETRU RAREŞ: Caii, odihniţi?
MOGARDICI: Mâncaţi, odihniţi, înşeuaţi.
PETRU RAREŞ: Poruncă să încalece...
MOGARDICI: Poruncit.
PETRU RAREŞ: Caii mei...
MOGARDICI: Pregătiţi...
PETRU RAREŞ: Să-i aducă.
MOGARDICI: Adus.
PETRU RAREŞ: Patru?
MOGARDICI: Patru.
PETRU RAREŞ: Să te ţii gata, să pornim...
GENUJNIEA (chinuită de griji): Unde, Mogârdici?
MOGÂRDICI (uitându-se repede la domn): La nuntă.
GENUJNIEA: Ce nuntă?
MOGÂRDICI: A mea!
GENUNEA (supărată): Altădată spuneai, glumeai, acum: patru? Patru!... Ai? Am!... Şi faţa cruntă...
PETRU RAREŞ: Ca la nunta lui...
MOGARDICI: Mă cunună vodă!
GENUJMEA: De ce aşa de scurţi şi de repezi la cuvânt?
MOGÂRDICI: Mă grăbesc, ca la nuntă, n-am vreme...
PETRU RAREŞ: Pleacă şi să m-aştepţi.
MOGARDICI: Cu bine, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Să dea Dumnezeu!
MOGARDICI: Amin! (Se duce repede prin dreapta.)
GENUNEA: O! doamne, crezi ca sunt copil? (Şmil vine din stânga.)
PETRU RAREŞ: Şmil, nu prea ai de lucru...
ŞMIL: Dacă împărăteşti şi peste lei şi peste miei... Sănătoşi? Lei!... Răniţi? Miei!... Ii leg? Iar zmei... Unul nu mai e în cortul de adăpost... de ce s-au grăbit?
PETRU RAREŞ: Ca la nuntă... Cunun pe Mogârdici...
ŞMIL (râzând): O, frumos ginere... n-am ce zice...
PETRU RAREŞ: O, viteaz soldat!
ŞMIL: Să nu-şi sperie mireasa...
PETRU RAREŞ: O ia cu binişorul... De nu?... Repede, în goana calului. Şi se face frumos, că o mie de oameni întorc capul după el! De zece ori am chefuit la nunta lui Mogârdici!
ŞMIL: Ce spui?... D-atâtea ori s-a însurat?
GENUNEA: Şi se-nsoară şi Mogârdici, şi Cremene, şi San-domir, şi Baloş...
ŞMIL: O!
GENUNEA: ...şi vornicul Groza, şi vistiernicul Matiaş...
ŞMIL: Alei!
GENUNEA: ...şi pârcălabul Liciu...
ŞMIL: Şi moşneagul cela?
GENUNEA: ...şi măria-sa Petru-vodă...
ŞMIL (râzând): Oameni însuraţi şi bătrâni... Incai, la voi, n-o să se ştie care să fie socru, ginerele or tatăl? Sandomir şi logofătul Baloş! Ei, şi dacă s-ar zăpăci miresele? Are să intre fata la tata şi mama la băiat... A, se pricep ele mai bine... Se duc amândouă la Sandomir... (încet Genunii.) La ce ascultă?
GENUNEA: Să înceapă lăutarii...
ŞMIL: Ei, nu zice fleacuri, Nunea... Ce vorbeşti aşa, fără să râzi?
PETRU RAREŞ: Ascultaţi...
ŞMIL: Iacă, ascult...
PETRU RAREŞ: N-auziţi nimic?
GENUNEA: Nimic...
PETRU RAREŞ: Un vuiet ca de mare răscolită... Oh! d-ar izbuti Corbea...
GENUNEA: Corbea?
PETRU RAREŞ: ...să-i vâre ca-ntr-o albie...
GENUNEA (pe gânduri): Povestea nu s-a sfârşit?
PETRU RAREŞ: ...l-aş face spătar...
GENUNEA (inspirata): Va izbuti, măria-ta!... Povestea nu s-a isprăvit!
PETRU RAREŞ: Ah!... Pocuţia este a mea!
ŞMIL: Nu eşti, măria-ta, Petru-vodă... şi dumneata, Nu­nea, fata lui Baloş?... Eu nu vă înţeleg!
PETRU RAREŞ: Ia!... O răpăială!
GENUNEA: Da, da...
ŞMIL: E vântul, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Ce vânt!

GENUNEA (râzând): Spune-mi un basm...
CORBEA: Basmul e ce s-a întâmplat altora, şi eu nu ştiu să înşir ce mi s-a întâmplat mie...
GENUNEA (râzând): Nu ştii nici unul?
CORBEA: Ba... aş şti unul...
GENUNEA: E, spune-mi-l...
CORBEA: Aş şti unul... c-o fată frumoasă, frumoasă, de îngheţau apele, şi c-un băiat nalt şi urât...
GENUNEA: Dacă era nalt, nu era urât...
CORBEA: ...care se bătea cu zmeii şi cu săcuii...
GENUNEA (râzând): Cu cine?
CORBEA: ... cu zmeii şi cu... Muma-Pădurii... şi-i biruia...
GENUNEA: A, dacă se bătea şi-i biruia nu era urât...
CORBEA: ...căci iubea pe fata frumoasă-frumoasă... şi ea nu-l iubea...

GENUNEA (privindu-l lung): Corbeo, şi alaltăieri nu ştiai de unde vii şi ţi se bătea inima...
CORBEA: Alaltăieri?... Am venit încet... şi deodată o trudă din senin...
GENUNEA: Alaltăieri... bine... Dar azi? Fiindcă venişi re­pede şi de departe?
CORBEA: Se vede... Stai, Nunea!... De ce nu stai?
GENUNEA: Dumneata eşti ostenit, eu nu sunt ostenită...
CORBEA: Stai... fiindcă... nu eşti ostenită...
GENUNEA (surâzând): Mai departe or mai aproape?
CORBEA: Unde vrei, Nunea...
GENUNEA: Ciudat!... Dumitale ţi-e frică de război?
CORBEA: Mie?... O, nu!
GENUNEA: Dar îţi place?
CORBEA: Nu ştiu... De-i place domnului, îmi place şi mie...
GENUNEA: Atunci... povesteşte-mi cum te-ai bătut la Feldioara...
CORBEA: M-am bătut cum se bate...
GENUNEA: Spune-mi peste câţi ostaşi erai, cum i-ai dus, cum ai luat prapurul crăiesc, cum ai fost rănit, unde, cine te-a îngrijit... aşa...
CORBEA: Să fi avut ca la o sută. Eu mergeam înainte şi ei după mine, până am ajuns la ăl cu prapurul. L-am pălit şi i-am luat prapurul. Vornicul Groza mi-a zis: "Ce faci, Cor-beo?" "Ce să fac?"... M-a înşfăcat şi... nu mai ştiu... M-am pomenit într-un cort oblojit la genunchiu stâng, la umărul drept şi la cap... Şi m-a îngrijit Dumnezeu... Nu ştiu să pov­estesc...

CORBEA: Nici pe vornic...
GENUNEA: Pe tata?
CORBEA: Nici pe logofătul Baloş...
GENUNEA: Ei, pe cine cauţi?
CORBEA: Caut pe cineva... M-a trimis...
GENUNEA: Cin' te-a trimis?
CORBEA: Am uitat cine m-a trimis...
GENUNEA (surâzând): Sufli ca un cal după ce-a ridicat la deal o povară...
CORBEA: Da, suflu, mai greu ca armăsarul care mă duse-n spinare.
GENUNEA: Stai... (I-arată un copac.) Să-ţi dau niţel vin...
CORBEA: Mulţumim, stau...
GENUNEA: Poftim, bea...
CORBEA (aduce oala la gură): Am băut, mulţumim...
GENUNEA: Ai venit repede?
CORBEA: Foarte repede...
GENUNEA: De departe?
CORBEA: O, de departe...
GENUNEA: Dincotro?
CORBEA: Dincolo... ba nu, de la apus... nici de la apus...
GENUNEA (surâzând): Ăi fi venind de undeva...
CORBEA: Mi-am uitat ca pământul... Să mă odihnesc... Mi-a luat Dumnezeu minţile...
GENUNEA (pune mâna pe mâna lui): Ce căldură ai!
CORBEA: Da, am căldură...
GENUNEA: Şi cum ţi se bate inima!
CORBEA: Da, îmi bate...
GENUNEA: Să te fi certat domnul?
CORBEA: Niciodată nu m-a certat domnul...
GENUNEA; Parcă ieşişi din bătălie...
CORBEA: În bătălie n-am inimă...
GENUNEA: Ei, ce ţi s-a întâmplat?
CORBEA: O, nimic...

SCENA I
GENUNEA, un ostaş rănit, CORBEA, mai târziu, ŞMIL.

GENUNEA (c-o carte de rugăciuni): Dau să mă rog şi-mi alunecă ochii pe rânduri... Gândul, la mâinile lui aspre care mângâie aşa de potolit. O, Doamne, îndură-te, apără şi păzeşte pe domnul ţării...
UN OSTAŞ (rănit, vine din stânga): Olecuţă de vin...
GENUNEA: îndată... (îi dă ulcica.) Te doare?
OSTAŞUL: Nu mă doare... Mă ia cu sfârşeală de la lingurea... Mulţumim...
(Se duce. Corbea vine din dreapta.)
GENUNEA: A! Corbea... Iar dumneata?
CORBEA (răsuflă repede): Iar...
GENUNEA: Cauţi pe domn?
CORBEA: Nu... nu pe domn...
GENUNEA: Pe vornic?

ACTUL III
O dumbravă de stejari aproape de vărsarea Cirimuşului în Prut.
În faţă, o rarişte. Un cort. În depărtare se văd malurile Prutului.
Trunchi de copaci răsturnaţi.

Toţi: A! a!
LOGOFĂTUL BALOŞ: Să vie călăul!
VORNICUL GROZA: Călăul sunt eu!
PETRU RAREŞ: Nu, nici sabie, nici braţ moldovenesc... Luaţi-le fearele... Andrea, Antonio, intraţi aici... (Le arată peştera.) ...Daţi-le două cuţite... Meştere zidar, astupă in­trarea...
ANDREA: Ah! Dio mio!
ANTONIO: Madonna mia, aiutaci!. (Se coboară în peşteră.)
PETRU RAREŞ: Şi de vi se va urî cu viaţa, oricând puteţi muri... Şi spuneţi Dolchii că nu i-am tăiat, nu i-am spân­zurat, nu i-am tras în ţeapă, nu i-am otrăvit şi nu i-am îne­cat...
(Toţi pleacă capul. Zidarul lucrează.)

PETRU RAREŞ (dezveleşte capul lui Gritti): E capul lui Gritti...
MAI MULŢI: A! al lui Gritti?
PETRU RAREŞ: ...ocârmuitorul turcesc al Ungariei... D-ar fi fost capul lui plin de minte ca buzunarele lui de bani, ar fi râs şi azi, ş-ar fi povestit, cu strălucirea lui uşoară, întâmplările din serai şi plimbările de pe Vosfor şi de pe mările furioase şi schimbătoare la faţă! Şi d-ar putea să mişte buzele, cum curge din şipot apă nesfârşită, aşa ar năvăli minciunile cu înfăţişarea adevărului! (Ungurul îi dă o scrisoare.) De la Zapolia? S-o citim... "Îţi trimit capul, plin de deşertăciuni, al lui Gritti"...
ŞMIL: Nu ştiu dacă a fost vrodată mai deşert ca acum!
PETRU RAREŞ: Când a urmărit ca, din cămătar veneţiap, să-şi puie pe cap coroana lui Matiaş Corvin... (Citeşte.) "Îţi trimit capul, plin de deşertăciuni, al lui Gritti; fă şi tu copi­ilor lui ce-am făcut eu tatălui lor"...
ELENA-DOAMNA (cu milă): Păcat! Sunt tineri!
GENUNEA: Nalţi şi subţiri!
OANA: Ca două făclii stinse sau care se vor stinge!
PETRU RAREŞ (se iută la femei, apoi citeşte): ... A căzut capul aceluia care vroia să fie craiul Ungariei; să cadă şi ca­petele acelora care au voit să fie"...
OANA: Ce să fie?
PETRU RAREŞ: Să vă spuie Matiaş!
VISTERNICUL MATIAŞ: Am aci scrisul vlădichii de Lund, împuternicitul chezarului Carol. (Scoate scrisoarea.) În ea glăsuieşte chezarul. (Citeşte.) ..."Băgaţi de seamă că Poarta urmăreşte să puie crai Ungariei pe sluga sa Gritti şi pe copii lui voievozi"...
ELENA-DOAMNA: Unde?
VISTERNICUL MATIAŞ (citeşte): ..."Pe Andrea în Munte­nia şi pe Antonio în Moldova"...

SCENA VII

Cei de sus şi logofătul BALOŞ, vornicul GROZA, vistiernicul
MATLAŞ, ANDREA, ANTONIO, un călău şi mai mulţi iunaci.

LOGOFĂTUL BALOŞ: S-apropie, măria-ta...
VISTERNICUL MATIAŞ: Se văd... şi n-au să se mai vază!
ELENA-DOAMNA: Vin talienii?
GENUNEA: Vin?
OANA (din mulţime): Nu li se vede faţa, cernită ca şi su­fletele lor... Orice-au făcut, Dumnezeu să le ierte păcatele!
ŞMIL: Nu se poate, măria-ta, fără să-i judeci...
PETRU RAREŞ: Cum, să-i osândesc fără judecată?
ŞMIL: Şi dacă nu i-ai osândi?
PETRU RAREŞ: Mă osândesc ei pe mine!
VORNICUL GROZA: Sabia a căzut. Şi ei, venind încoa, sunt ca nişte osândiţi care ar merge cu capetele în mâini la înmormântarea lor...
PETRU RAREŞ: Să plece călăul! (Călăul se duce.)
VORNICUL GROZA: De ce?
ŞMIL: Să se ducă la dracu, să-i ceară capul pe tipsie...
(Intră cei doi fii ai lui Gritti, Andrea şi Antonio, legaţi cu mâinile la spate şi cu zăbranice negre lăsate pe feţe. După ei, un zidar, cu mistria, ciocanul şi găleata cu moloz. Doi ostaşi i-aduc pietre. Mogârdici comandă alaiul. Un ungur duce pe o tavă capul lui Gritti, acoperit cu un ştergar. Se opresc. Ungurul pune jos capul lui Gritti. Din mulţime s-aude un oftat.)

PETRU RAREŞ: Ce te-aduce, bunico?
DOLCA (tremurând): Azi-noapte — cum piroteam cu co­joaca în spinare — odată se făcu lumină, şi-un înger pică din cer, şi-mi zise: "Spune domnului să nu-i taie, să nu-i spân­zure, să nu-i tragă în ţeapă, să nu-i otrăvească, să nu-i înece". Şi mi-a zis: "Spune domnului să se strângă de pe drumuri, ca să nu se-ntoarcă şi biruitor şi biruit". Şi pieri şi îngerul şi lumina... E poruncă de la cel care porunceşte celor văzute şi nevăzute, şi ţine pământul pe ape, şi nu i-ar fi întru nimic să-l sufle ca p-un gunoi din palmă... Să m-asculţi, maică, că nu m-asculţi pe mine!
COSMA: Cam greu ce vrei dumneata, mătuşă...
CRASNEŞ: Să nu se întoarcă biruitor şi biruit... (Elena-Doamna şi Nastasia se închină.)
PETRU RAREŞ (pe gânduri): Ce vă închinaţi? Credeţi ce spune bătrâna?
ELENA-DOAMNA: A, nu, măria-ta, dar vorbele ei...
NASTASIA: Şi cum stă!
DOLCA (cu ochii spre cer): I-am spus... I-am spus... (Elena-Doamna se vâră în Petru Rareş, Genunea îl ia de pulpana vestmântului.)
ŞMIL: Urmele unei case prădate de tâlhari... La început nu-i cunoaştem şi ne jucăm cu ei, pe urmă le facem cunoştinţă şi ne plac, şi-i chemam, şi vin... Apoi se-nmulţesc şi stau pe capul nostru, şi încep să ne fure, şi în cele din urmă ne jefui­esc...
ELENA-DOAMNA: Cine, Şmil?
ŞMIL: Tâlharii...
ELENA-DOAMNA: Care tâlhari?
ŞMIL: Ăi care-ţi plac şi dumitale... şi-mi sunt cam grei mie... Ăi care te fac pe dumneata aşa de frumoasă şi pe mine aşa de urât... Anii, măria-ta... anii, care i-au prădat auzul, văzul, mirosul şi minţile!
PETRU RAREŞ (pe gânduri, caută): Să nu-i tai, să nu-i spânzur... Ţî... (Se duce la o peşteră. Priveşte. Se gândeşte.) A! să vie Corbea!... Bunico, ce-ai visat se va izbândi.
DOLCA (tresărind): N-am visat, am văzut... Şi ce văd, de când nu mai văd, se împlineşte...
(Intră Corbea şi, zărind pe Genunea, încremeneşte.)
PETRU RAREŞ: Corbea, ai vrun ostaş zidar?... Unde te uiţi?...
CORBEA: Cum, măria-ta?
PETRU RAREŞ (răstit): E vrun ostaş zidar?
CORBEA: Nu, măria-ta, nici un ostaş nu e zidar... Sunt mai mulţi care au fost zidari şi sunt ostaşi... Unul a zidit la meterezele Ciceiului din porunca vlădichii de la Vad... dar vlădica de la Vad a luat pe Vlad din Ciceu şi l-a pus ostaş...
PETRU RAREŞ (zâmbind): Să te ferească Dumnezeu de mutul care vorbeşte!... Ei, mă omule, ai un ostaş — fie şi Vlad al vlădichii de la Vad — care să zidească această bortă?
CORBEA: Am!
PETRU RAREŞ: Să vie încoa, cu mistrie, cu pietre şi cu moloz... (Corbea iese repede prin dreapta. Vin şi ceilalţi boieri.)

GENUNEA: Cine ţese rana domnului?
ŞMIL: Iu ştiu? Poate Ăl-de-sus... Ştiu că ţese şi pânza e gata mai curând sau mai târziu... Ca la femei... Una vred­nică, alta leneşă... Una în două săptămâni n-are ce-alege... alteia, două luni... şi-i mai trebuie încă două...
PETRU RAREŞ: Ai înţeles, Nunea?
GENUNEA: Rana... pânza... Nimic...
ŞMIL: Da' ce trebuie?... Tânără eşti, frumoasă eşti, cu­minte, nu ştiu... Ce-i trebuie?... Ce-i trebuie ei nu e treaba mea... şi treaba mea nu-i trebuie ei...
PETRU RAREŞ: Şmil...
ŞMIL: Iacă, ascult...
PETRU RAREŞ: Ce-ai face tu dacă o păsărică ar zbura din colivia vecinului în braţele tale?
ŞMIL: D-ar fi frumoasă, i-aş smulge câteva pene... şi aş duce-o iar în colivia vecinului.
PETRU RAREŞ: Şi dacă ar veni iarăşi?
ŞMIL (râzând): Ar veni iarăşi?... Las' să vie... Dacă-i place...
GENUNEA: A, nu, şase zile... prea mult.
PETRU RAREŞ: E, şi dacă păsărică n-ar pricepe ce vor­bim...
ŞMIL: N-ar pricepe ea... (Se uită la Genunea. Ridică din umeri)
PETRU RAREŞ: Şi dacă vecinul ţi-ar fi prietenul cel mai bun... Şi tu domnul ţării?...
ŞMIL: Eu... (se uită la Genunea) i-aş zice: Genunea...
GENUNEA: Ce e, Şmil?
ŞMIL (o dă la o parte): Eu i-aş zice aşa... Vin să te sărut, şi aş săruta-o cum sărutaţi voi pe Maica Domnului...
GENUNEA: Pe mine?
PETRU RAREŞ: Aşa am făcut şi eu cu ea...
GENUNEA: Cu mine?
PETRU RAREŞ: Da, cu tine! (O îmbrăţişează. Apar din dreapta Elena-Doamna, Oana, Nastasia, Doica, hatmanul Mihu, Crasneş şi Cosma. Petru Rareş o lasă repede pe Genu­nea.) Deşi n-aş fi avut de ce...
ŞMIL: Norii pătează cerul pentru cei de jos...


SCENA VI
PETRU RAREŞ, GENUNEA, ŞMIL, ELENA-DOAMNA, OANA,
NASTASIA, DOLCA, HATMANUL MIHU, CRASNEŞ, COSMA
şi mai pe urmă CORBEA.

OANA (se repede la domn şi-i sărută mâna): A, fratele meu ăl bun şi domnul nostru ăl mare, când te uiţi tu la mine, mi-aduc aminte că tu şi cu mine suntem din aceeaşi mumă şi din acelaşi tată; tu zămislit după o biruinţă şi eu înainte d-a birui... Şi de aceea ieşişi tu băiat şi eu fată. Frumoasele tale plete, cum le-au încărunţit grijile ţării...
ELENA-DOAMNA: Doamne (îi sărută mâna, o sărută pe obraji) îmi lăsai copiii jucându-se d-a ostaşii... Iliuşcă trânti pe Ştefanei şi Ştefanei voi să muşte pe Iliuşcă... Îl oprii: "Nu, mamă, că nu e la război". Şi el, cu lacrimile-n ochi: "Să nu afle tata!" O! Despotovna, părăsişi astfel pe copii pentru asemenea sărutări... Ce fericită eşti!
GENUNEA: Ce fericită eşti!
ELENA-DOAMNA: Nu-i aşa, Nunea?
PETRU RAREŞ: Şi Doica de ce s-a ţinut după voi ca un câine bătrân şi credincios?
ELENA-DOAMNA: De azi-dimineaţă, ne-a zis, aci mie, aci Oanei, aci Nastasiei: "Să mă duceţi la domn, c-am să-i vorbesc". Şi ea, care nu mai vede, vorbeşte de vedenii.
NASTASIA: Nu vede şi-a început să nu mai audă.
PETRU RAREŞ: Bunico, vino-ncoa.
DOLCA (tremurând): Parcă aud glasul lui...
PETRU RAREŞ: Nu într-acolo, bunico... Aci... Aşa...
DOLCA (tremurând): Să sărut mâna lui Petru, fiul lui Ştefan, nepotul lui Alexandru, ctitorii Moldovei...
PETRU RAREŞ: Nu... nu aşa, bunico...
DOLCA (îipipăie mâna rănită): Inelul cu pecetea... mâna...
PETRU RAREŞ: A, bunico, mă doare...
DOLCA: Eu ţi-am pricinuit durerea?
ŞMIL: Tu nu mai eşti pricină nici de dureri, nici de bu­curii...
Doica: Ce-ai zis, măria-ta?

GENUNEA: Şi mi-apari şi mai frumos, şi mai viteaz...
PETRU RAREŞ: Nunea, tu ştii ce simţi?
GENUNEA: Eu, ce simt?
PETRU RAREŞ: Tu ştii ce vrei?
GENUNEA: Nimic, să te privesc...
PETRU RAREŞ: Du-te, Nunea, du-te... Or nu. (O ia de mâini şi se uită drept în dreptul ochilor ei.) Tu ştii că am doamnă?...
GENUNEA: Da...
PETRU RAREŞ: ...că am copii?...
GENUNEA: Da...
PETRU RAREŞ: ...că sunt... priveşte bine... că sunt bătrân...
GENUNEA: A, nu...
PETRU RAREŞ: ...că tu eşti fata celui mai credincios şi celui mai mare din sfetnicii mei?...
GENUNEA: Da...
PETRU RAREŞ: ...că tu eşti fecioară...
GENUNEA: Da... da...
PETRU RAREŞ: Ei, atunci, ce vrei?
GENUNEA: Sa te văd biruind cum biruişi d-atâtea ori...
PETRU RAREŞ: Sunt ostaş... dar sunt domn!... Vino încoa, Nunea, să te sărut... (O sărută în creştet şi-şi lasă capul pe capul ei.) Dumnezeu mi-a primit rugăciunea mea pornită din inimă curată... Mi-a gonit patima care se ivise pe furiş... şi-n sufletul meu a revărsat pace şi linişte! (O sărută din nou.) M-ai înţeles, Nunea?
GENUNEA: Da, măria-ta, da!
PETRU RAREŞ: E, ai să mergi la război...
GENUNEA: Cu măria-ta...
PETRU RAREŞ: Cu mine... Roagă-te de Şmil să-mi îndrepte mâna... şi gata...
GENUNEA: Unde e Şmil?... Şmil!... (Şmil vine prin dreap­ta.)
ŞMIL: Cine mă cheamă?... D-ta, Nunea?
GENUNEA: Mâna domnului la loc, degrab', să sufli şi să-i treacă...
ŞMIL (surâzând): Sufli în foc când se stinge, şi focul s-aprinde degrab'... Mâna domnului nu s-aprinde... ea trebuie sa se prindă încet, încetişor... Dumneata ştii să teşi pânză?
GENUNEA: Da, ştiu...
ŞMIL: Ce-ai gândi de mine când ţi-aş aduce tort în jurubiţe şi ţi-aş zice: "Nunea, până mâine să fie cămaşa gata?"
GENUNEA: Să urzesc, să pui pe sul, să ţes, să nălbesc, să croiesc, să cos... Aş gândi că eşti nebun...
ŞMIL: Că sunt nebun?... Iu nu gândesc aşa de dumneata. Iu am răbdare şi aştept să urzească, să ţească, să nălbească rana domnului. Şi peste şase zile... când cămaşa va fi gata... voi sufla şi-i va trece într-o clipă...

SCENA V

PETRU RAREŞ, GENUNEA şi mai târziu ŞMIL.

GENUNEA (intră prin dreapta, bate din picioare şi-i pune mâinile la ochi): Te-am speriat!
PETRU RAREŞ: Oh, mi-a sărit inima!
GENUNEA: Cine sunt eu?
PETRU RAREŞ: Tu?... Baba Doica.
GENUNEA: Nu.
PETRU RAREŞ: Oana...
GENUNEA: Nu... Are să vie.
PETRU RAREŞ: Despotovna!
GENUNEA: Nu...
PETRU RAREŞ: Ei, cin' să fie... cin' să fie?...
GENUNEA: Nu ghiceşti?
PETRU RAREŞ (râzând): Dacă te-ascunzi...
GENUNEA (îşi ia mâinile de la ochi): Eu sunt, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Tu!... Tu eşti o pasăre măiastră, care iei grijile şi dai bucuriile.
GENUNEA: Eu?... O! ho! ho! (Sare repede la Rareş şi dă să-i ia mâna.) A, nu p-asta... că mi-a zis Şmil p-astălaltă... (Îi sărută mâna. Rareş o sărută pe obraz. Genunea îl sărută repede pe obraz)
PETRU RAREŞ: A?... Ce-ai făcut?
GENUNEA: N-am făcut bine, măria-ta?
PETRU RAREŞ: Aşa face numai doamna Elena...
GENUNEA: Aşa face numai doamna Elena... Şi de ce face numai Despotovna?
PETRU RAREŞ: Fiindcă m-am cununat cu ea, Nunea... cu tine...
GENUNEA: Da, cu mine nu te-ai cununat...
PETRU RAREŞ: A! nu mai începe... Te spui tătână-tău să te-astâmpere, că eşti neastâmpărată...
GENUNEA: O, i-am spus tatei demult...
PETRU RAREŞ: Ei, şi ce ţi-a zis?
GENUNEA: M-a certat... Mi-a spus că măria-ta eşti mare şi eu sunt mică, că eşti stăpân şi eu sunt roabă, că eşti bărbat şi eu fată...
PETRU RAREŞ: Ei, şi tu ce-ai zis?
GENUNEA: Ce să zic? nimic... Toate le ştiam fără să mi le fi spus nimeni...
PETRU RAREŞ: Ascultă, Nunea!... Cum venişi înaintea celorlalte?
GENUNEA: Călare...
PETRU RAREŞ: Călare?... Voiniceşte?
GENUNEA: Da... voiniceşte...
PETRU RAREŞ: Am să te fac miaş de viteji, ca pe Sandomir...
GENUNEA: Ah! ce bine-mi pare!... Tata mi-a făgăduit că mâine mă face viteaz, şi pururea mâine e azi, şi nu mai vine mâine, şi mereu aşa... El râde şi mie-mi vine să plâng... Vreau, măria-ta, cu măria-ta la război!
PETRU RAREŞ: La război?... O! războiul e crâncen şi tu eşti fragedă. La război e urlet, şi nânchezat de cai, şi ţipete de oameni, şi lacrămi, şi sânge, că doi munţi de s-ar izbi în capete, n-ar fi aşa de cumplit...
GENUNEA: Te văd oriunde întorc ochii... Şi de-i închid te văd şi mai bine... Când mă culc, zic în gând: "Doamne, dă domnului nostru biruinţă asupra duşmanilor noştri, viaţă nesfârşită şi fericire... neturburată cu Elena Despotovna, doamna noastră!"
PETRU RAREŞ: Da, da, neturburată...

VISTERNICUL MATIAŞ: Ai făptuit... Ferdinand îţi întăreşte stăpânirea Bistriţei, a Rodnei, a Ciceiului, a Unguraşului, a Cetăţei-de-Baltă, cu satele lor dimprejur.
PETRU RAREŞ: Am adăogat la visele marelui Ştefan şi visul meu! Am moştenit Ciceiul şi Cetatea-de-Baltă, am crescut moştenirea cu Rodna, cu Unguraşul şi cu Bistriţa... Ah! Şmil, Şmil, vindecă-mi mâna, că am de lucru cu leşii... Pocuţia, cea cu 300 de sate şi 50 de târguri, e-a noastră!... Ah! (Se plimbă agitat.)
TROTUŞANU: Norod mic, vise mari...
VORNICUL GROZA: Şiit! Taci!
PETRU RAREŞ (tresare): Mic eşti tu! Moldova nu e mică!... Neamul care se crede mic se micşorează!... În lume nu poţi trăi cerşind, căci nu e loc de pomană pentru cerşetori!
TROTUŞANU: Să se împlinească rândurile... prea au pie­rit mulţi...
PETRU RAREŞ: Să nu număraţi şi să nu vă număraţi! E cin' să numere!... Uf!... Duceţi-vă şi rânduiţi, c-au să pice copiii lui Gritti... (Boierii ies prin stânga.) Eeee, Trotuşanu e mâhnit... nu e slujba pentru el!... Şi mai sunt şi alţi boieri... hî!...

PETRU RAREŞ: O, dacă obştea creştinilor s-ar aduna într-un sobor, i-aş spune eu câte păcate are şi de ce-şi bate joc de ea fiara din Ţarigrad...
PÂRCĂLABUL LICIU: Aş sluji cu dragă inimă cu steagul nemţesc, spaniol or franţuzesc, pe deasupra prapurului nos­tru...
TROTUŞANU: Visuri...
PETRU RAREŞ: Cine nu visează nu vede. Cine nu vede nu se apără. Cine nu se apără piere... Şi pentru cei sortiţi pieirei nu ne răcim gura degeaba...
TROTUŞANU: Viaţa este un vis...
PETRU RAREŞ: Vis... când se sfârşeşte viaţa... Dar ce lăsăm după noi urmaşilor noştri e şi-un fapt, şi-un drept, şi-o putere de-a trăi... Moştenitorii noştri nu ne vor măsura viaţa după bucuriile ei, ci după jertfele pe care le-am făcut ştiind că ne jertfim pentru bucuriile lor... Eu m-am suit pe Ceahlău şi-am făcut ochii roată, şi-am plâns ascultând, ca în vis, jalea aceluiaşi neam risipit la trei coroane deose­bite... În Ardeal se lasă pe trei văi — a Someşului, a Mureşului şi-a Oltului — moldoveni sadea... M-am tras pe munte-n jos şi-am privit pe trecătoarea Oituzului ca pe-o fereastră şi-am visat! Şi-am biruit la Feldioara, la Braşau, la Cetatea-de-Baltă, la Ciceiu, la Rodna, la Unguraş, la Bistriţa, ostile craiului Ferdinand şi-ale chezarului Carol. Am stăpânit Ardealul, şi n-am ieşit din el decât ameninţat de bunul meu prieten Ianăş Zapolia... eh!... că se plânge turcului... ah! turcu!... de nu mă voi întoarce acasă la mine. Nu vă uitaţi c-am fost când cu Ferdinand, când cu Zapolia, întâi cu Ferdinand, apoi cu Zapolia, şi iar cu Ferdinand, şi iar cu Zapolia... Am înşelat ca să nu fiu înşelat! Mi-e totu­na au cu Zapolia, au cu Ferdinand. Numai să deprind pe moldoveni să se plimbe d-a cindea muntelui ca la ei acasă!... Că ar fi vro primejdie d-ar fi Ferdinand pe scaunul Ungar­iei, fiind fratele chezarului care împărăteşte peste atâtea limbi şi neamuri?... Năluciri!... Să ne apropiem noi de chezar, să-i scurtăm din drum, luând Ardealul!... O! eu am visat! Să viseze şi urmaşii mei!

SCENA IV

PETRU RAREŞ, logofătul BALOŞ, vistiernicul MATIAŞ, spătarul
ŞANDRU, vornicul GROZA, TROTUŞANU şi pârcălabul LICIU.

PETRU RAREŞ: Venirăţi... Vine şi doamna?
PÂRCĂLABUL LICIU: Da, măria-ta.
PETRU RAREŞ: Turcu a plecat?
VORNICUL GROZA: Plecă, măria-ta.
PETRU RAREŞ: Să se ducă... Turci lacomi, nu se mai sat­ură. Şi nu vor dar, ci vor...
LOGOFĂTUL BALOŞ: Haraciul pe patru ani...
PETRU RAREŞ: Cum?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Merge p-al cincelea de când...
PETRU RAREŞ: Meargă şi p-al zecelea... peşcheş, da... dar, haraci, plată de supus... nu!
LOGOFĂTUL BALOŞ: Haraci ne cer...
PETRU RAREŞ: Nici peşcheş!... Am cheltuit destul cu Un­garia, cu Polonia şi cu tătarii... O! de ce nu se uneşte creştinătatea sub chezarul Carol şi nu porneşte ca un potop să prididească puterile lui Soliman şi să azvârle pe necredincioşi dincolo de mările frumoase şi greceşti! Bani, bani, pentru sultan, pentru vizir, pentru paşale... O ţară de vândut... şi le cumpără pe toate! Banii ne trebuie să plătim joldul ostaşilor, să clădim locaşe pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru cei ce vor veni după noi, ca să ne cin­stească şţiindu-ne cine-am fost... împodobeşte Voroneţul, zideşte din pajişte Pobrata, biserica Sfântului Dumitru din Suceava, biserica Uspeniei din Baia, Sfânta Parascheva din Târgu-Frumos, biserica din Hârlău, Mănăstirea Secul din Munţii Neamţului, da ce-i trebuie bisericii piscupale din Vad... Banii se isprăvesc... Şi d-aş avea, n-aş da turcului măcar de l-aş vedea cu ochii scurşi!
VORNICUL GROZA (trage sabia): Să-i dăm...
SPĂTARUL ŞANDRU: Până n-o mai putea!

PETRU RAREŞ: A... acela era un sfânt!
ŞMIL: Care stăpânea durerea.
PETRU RAREŞ: Şi eu sunt un om...
ŞMIL: Luptând cu durerea... (Lui Baloş.) Grozav seamănă cu taică-său!
PETRU RAREŞ: O! Şmil, Şmil...
ŞMIL: Iar cu aia?... Dumnezeu a făcut pe om cumpănit, că de l-ai tăia în două, ce ar fi într-o parte ar fi şi-n cealaltă. Doi ochi, două urechi, două picioare, două mâini. De se îmbolnăveşte un ochi, vezi cu celălalt, de se bolnăveşte un picior, apeşi mai mult pe celălalt, şi de surzeşti d-o ureche auzi cu cealaltă... Măria-ta faci ca un surd de o ureche, care ş-ar pleca urechea a surdă ca să auză şoaptele...
PETRU RAREŞ (zâmbind): Ei, cum e asta, Şmil?
ŞMIL: Cum să fie? Mai mişcă şi cu stânga, nu tot cu dreap­ta... Crezi că Dumnezeu ţi-a atârnat pe stânga degeaba?
PETRU RAREŞ: Copiii, doftorii şi femeile, stăpânii noştri... Câţi suntem, Corbea?
CORBEA: Trei...
PETRU RAREŞ: Şi cu cinci ai lui Cremene, fac?
CORBEA: Trei şi cinci...
PETRU RAREŞ: Trei mii cinci sute... Zgârcit la vorbe, adevărat ostaş... Lucrează flăcăii?... Nu puneţi buştenii groşi... Să treacă Suceava cum or putea... Şi călăreţii de câte trei ori pe zi...
MOGARDICI: Cât e timpul bun...
PETRU RAREŞ: Cât e apa de mare... Baloş... (întinde mâna stângă.)
LOGOFĂTUL BALOŞ: Iacă-le, măria-ta. (Îi dă 4 pergamente cu 4 peceţi roşii.)
PETRU RAREŞ: Corbea... Sunt patru sineturi pe care le dau la patru cete de ţărani, boierindu-i pentru purtarea lor cea falnică. Viteji au fost, vitejii fac. Ceata lui Pistriţu, a lui Fuior, a lui Stâncă şi-a lui Buză-Lată. Îi pui în stăpânire ohavnică asupra moşiilor şi pustiurilor ce le grăiesc la fitece sinet pentru fitece ceată. D-aci înainte să fie oamenii slobozi, ei şi urmaşii lor. Mâine vor primi postav de vestminte, cai domneşti, frâuri şi şei cu scări de fier. Duceţi-vă, adunaţi-i şi citiţi-le... Şmil... (Îi face semn să iasă.) (Vin din dreapta vornicul Groza, Trotuşanu şi pârcălabul Liciu.)

PETRU RAREŞ: Te-am adus din Crâm ca să... De ce venişi trei zile după... O! Săraca Măria, doamna tinereţelor mele chinuite!... Să uit... Să mă gândesc la Elena Despotovna... Şi nu pot să uit...
VISTERNICUL MATIAŞ: Dacă omul şi-ar aduce aminte de toate în fitece clipă, pe lume n-ar mai fi decât spânzuraţi şi nebuni...
PETRU RAREŞ: Da, da... Te-am adus din Crâm să-mi fii slugă, şi tu mi-eşti stăpân, Şmil...
ŞMIL: Cine slujeşte e stăpânul adevărat. Sluga face ce vrea sau ce poate. Stăpânul primeşte, că n-are încotro. Vasăzică, el suferă ca să-I slujească altul în loc să se slujească singur. Care vasăzică, stăpânul e slugă şi sluga stăpân... Şi dacă ţi-e slugă Martin şi Neacşu, de ce n-aş fi eu stăpân pe mâna care te doare? Când te slujesc acolo unde te doare, măria-ta te supui... Cine e stăpân şi cine e sluga?
PETRU RAREŞ: Tu, Şmil... glumind strecori adevărurile...
SPĂTARUL ŞANDRU: Dar când măria-sa porunceşte să-ţi... (Semn că-i taie capul.) Cine e stăpân şi cine e slugă?
ŞMIL (râde): Măria-sa e slugă, căci binevoieşte a-mi lua de pe umeri ceea ce nu-mi face trebuinţă. (Sever.) Nu cu aia, nu cu aia... Măria-ta... Am să ţi-o leg de gât...
PETRU RAREŞ (surâzând): Şmil, aşa vorbeai cu părintele meu, Ştefan cel Mare?
ŞMIL: AL. Ştefan?... Ştefan era bătrân şi eu tânăr... Măria-ta eşti tânăr...
PETRU RAREŞ: O! tânăr!
ŞMIL: ...şi eu bătrân. Pe vremea lui Ştefan, de m-ar fi tăiat, mi-ar fi părut rău. Pe vremea măriei-tale... aş scăpa d-o belea. Pe Ştefan nu-l căutam eu, ci mai mult el pe mine. O singură dată a ţipat, când l-am ars la picior, şi atunci a avut tăria să se prefacă că spune cum a ţipat tatăl său Bogdan, ucis la Răuşeni... Măria-ta gemi uneori...
PETRU RAREŞ: Gem, dar rabd.
ŞMIL: Rabzi, dar gemi.

SCENA III

PETRU RAREŞ, logofătul BALOŞ, vistiernicul MATIAŞ,
spătarul ŞANDRU, doftorul ŞMIL şi cei de mai sus.

(Petru Rareş, cu braţul drept înfăşurat, şi după el vin boierii.)
PETRU RAREŞ (îşi scoate coiful. Se vede o şuviţă de păr alb): Bine, Corbea? (Corbea tace şi dă din cap. Rareş surâde.) Bine, Sandomir?
SANDOMIR: Să trăieşti, măria-ta!
PETRU RAREŞ: (necontenit gesticulează cu mâna a rănită): Semeni cu tat-tău. Da, da, ai cu cine semăna.
LOGOFĂTUL BALOŞ: începe şi el... ce să facă?
PETRU RAREŞ: La luptă pui capul în piept şi te duci, şi-n urma ta, ceata, şi-ncotro s-aude "bu-bu-bu', acolo eşti şi tu şi ceata ta. Tocmai ca tat-tău. Neamul Bubuiugilor... Mogârdici, bine? Mai... (Semn că trage la măsea.)
MOGARDICI (ruşinat şi sfios): A! nu, măria-ta!
PETRU RAREŞ (lui Cremene): A!... Tu cine eşti?... I... Miaşul Cremene... De patru anu nu te-am văzut... Ba, da... v-aţi purtat bine... Mai ales două cete de ţărani... V-aţi co­borât prin Buceag? Aţi vânat cai sălbatici?
CREMENE: Vânat, măria-ta.
PETRU RAREŞ: Ce-aţi ucis mai mult?
CREMENE: Armăsari, măria-ta.
PETRU RAREŞ: Aşa e... Ca şi oamenii, armăsarii trec în faţa primejdiei, şi cu copitele lor, de trei ori ca copita calului nostru, bat tina pe loc, in ploaia săgeţilor, până se nomolesc şi-i prind tătarii cu arcanele.
CREMENE: Şi-i mănâncă la chefuri mari...
PETRU RAREŞ: A,Ada, se zice că au carne dulce, şi tătarii au carne spurcată... (II bate pe umăr.) Bine... Bine... O! dacă toţi ostaşii mei ar fi ca voi... aş lua Buda, şi-n locul steagului verde cu cornul de lună pe turnurile ei ar fâlfâi prapurul Moldovei!
LOGOFĂTUL BALOŞ: Au să fie, că au de unde învăţaA.
ŞMIL: Dacă-mi dai voie... Nu tot cu mânui ăl rănit... încă cinci-şase zile... doar n-a fi foc...

SCENA II

MOGÂRDICI, SANDOMIR, CORBEA şi CREMENE.

CREMENE: A, ce mai faci, Mogârdici?... Sandomir? Să fie patru ani de când nu v-am văzut... Cum o duci cu băuturica?
MOGÂRDICI: Slavă Domnului... adevărat Domnului... Ne­am lăsat şi eu de ea, şi ea de mine...
CREMENE: Cine-ar fi zis?...
MOGÂRDICI: Vodă a zis... Şi ce vrea vodă aia e!... Că mă luă şi mă dete pe mâna a trei pui de zmei... Pâine, bArânză, apă şi cal... Şi trei săptămâni mă goniră legat de cal. În ziua întâia, maică, măiculiţa mea, crezui că murisem... A doua zi, murisem şi înviasem... Şi după trei săptămâni, uşurel ca o pană...
CREMENE: Mare minune!...
SANDOMIR: Dintr-un bleau să stoarcă aur! (Corbea surâde.)
MOGÂRDICI: Ce, mă mutule, nu este aşa?
CORBEA: De n-ar fi fost vodă cum e, tu ai fi fost cum erai...
MOGÂRDICI: Bine, călare, călare... O pornirăm în secuime. Pe mine mă puse în straja întâia, cu cercetaşii, să vestim care pe unde e... Copoi alergând de colo-colo, pe dâmburi, prin mocirle, prin stufişuri... Pământul mi se părea ca-n palmă... Dădui de duşmani, închisei ochii. Mă repezii, fără sa vreau, cu vro douăzeci de voinici, ca într-o ocnă. Îi sparserăm. A doua oară ţinui ochii deschişi cât putui. Şi "hea" ei, "hea" şi eu. Îi risipirăm... Azi aşa, mâine aşa, până mă deprinsei cu moartea şi începui să trăiesc. Pe noi, moldovenii, ne-a fost aşezat Dumnezeu aşa, că, de voim să trăim, să învăţăm să murim... La rând... fiecare... Că, de-ţi vine rândul, zvârli mâi­nile într-o parte, pui capul la pământ, şi pace... Ia să vă spui eu una... N-o să credeţi... De frică, îndrăznesc... În fitece noapte îmi zic: "Mâine am să mor!" "Ei şi dacă ăi muri, ce?"
CORBEA: Aşa te vreau, Mogârdici!
MOGÂRDICI (ca şi cum ar juca): He-he-he!
CREMENE: Nu pricep aşa prefacere.
MOGÂRDICI: Ce nu pricepi tu?... De mult n-ai văzut pe vodă Rareş!... Când se uită, măsoară. Face semn unuia să iasă. Ţinteşte ochii ca păcura. Şi zice: "Viaţa ta, ca şi a mea dopotrivă. De ce ţi-e frică?... Să nu mergi de voi rămânea la urmă"... Şi-şi ţine cuvântul... Ei, mă flăcăi, mă, ce e lumea asta? Au un muşuroi de furnici, au un cârd de şoimi. După cum e vodă, e şi ţara! Că nu e ţară ticăloasă nicăieri. Ci domn, crai, chezar, ticăloşi. Eu, beţivul de pe vremea lui Ştefăniţă, ajunsei miaşul cu scările de fier sub Petru-vodă...
CREMENE: Da' cin' te-a sărutat pe obraz?
MOGÂRDICI: La Feldioara, un cavaler, turnat în fier, c-o sabie dreaptă şi grea... Şi m-am repezit, lac de sânge, pe el... că auzii pe vornicul Groza..."Snopeşte-l, Mogârdici, snopeşte-l!" Ah! vornicul Groza e şi mare! Dar să-l vezi la mânie! Ca un uriaş se năpusteşte! După ce fărâmarăm oast­ea craiului Ferdinand, am zăcut la Feldioara ca la două săptămâni... Că de nu zăceam n-aş fi dat peste Măria...
SANDOMIR (râzând): A! îi ticluieşte cărţi...
CREMENE: Ştii să scrii?
MOGARDICI: E, e... ceac-pac... nu ca logofătul Toader!
CREMENE: Mie nu mi-a intrat în cap...
SANDOMIR: Dacă nu iubeşti...
CORBEA (pe gânduri): Şi dacă ai iubi?
SANDOMIR: Ce nu face omul când iubeşte! Omul deştept e mai deştept, nerodul e mai nerod. Omul deştept... nu ştie carte? Se pomeneşte într-o bună zi scriind. Nerodul merge pe calea bătută? Se pomeneşte dând în gropi...
SANDOMIR: Ei, pe la voi cum fuse, Cremene?
CREMENE: Cum să fie? Ca pe la tătari... I-am bătut? S-au dus în pustiuri. Ne-au bătut? Am tulit-o înapoi. Şi i-ar i-am bătut, şi iar ne-au bătut, şi iar i-am bătut, până au căzut la pace... Şi-am intrat la dragoste c-o tătarcă...
MOGARDICI: Ptiu! Spurcatule!
CREMENE: Nu cum crezi tu... O fetişcană măruntă, subţirică, cu niţel păr bălai, cu ochi mici-mici, pornind de la tâmple în jos. Şase luni a râs fără să-mi dau seama de ce. Când fu şa plecăm, eu o sărutai...
MOGARDICI: Şi eu am sărutat pe Maria... zău aşa!
CREMENE: ...şi ea-mi zise: "Tu, moldavska... he, he... (semn că se duce) şi tu"... (Semn că nu se mai întoarce.) Şi începu să plângă...
MOGARDICI: Măria n-a plâns... De ce n-a fi plâns? (Râsete.)
CREMENE: O luarăm înapoi. Ea, binişor, se aţinu de oblân-cu şelei, şi merse, şi oftă, ca la două ceasuri. Scoase din sân o turtă albă, mi-o dete şi-mi făcu semn... "Moldavska... îm... îm"... O sărutai. închise ochii şi mă sărută. O lăsai în drum şi pornii. Mă uitai îndărăt. Ea, acolo. Târziu, întoarsei capul. Ea, ca o mogâldeaţă, acolo. Până n-o mai văzui... Şi aşa!... Dar tu, Corbeo, cum făcurăţi la Obertin?
(Mogârdici se uită să nu vie Petru Rareş.)
CORBEA: La Obertin ne bătu Dumnezeu, nu leşii. Că s-arătă pe cer o stea cu coadă, cu coada încotro vine Moldova şi cu capul luminos încotro cade Polonia. Şi Tarnovski, hat­manul leşilor, plăti bocitoare să căineze p-ai noştri că vor fi bătuţi... Cum află Petru-vodă, le trase vergele la spate şi le luă la goană. Dădu bătălia şi pierdurăm... Eu căzusem... A trei zi mă deşteptă o nălucă blândă, blândă... o!
SANDOMIR: Aşa a fost să fie.
CREMENE: Da' ce e cu năluca ceea, Corbeo?
CORBEA: Nu ştiu.
SANDOMIR: Era frumoasă?
CORBEA: Da.
MOGÂRDICI: Era bălaie?
CORBEA: Da.
SANDOMIR: O iubeşti?
CORBEA: î...
SANDOMIR: Ai mai văzut-o?
CORBEA: Da.
CREMENE: I-ai vorbit?
CORBEA: Nu.
MOGÂRDICI: Ba eu, s-o văz p-a mea, toată ziulica i-aş vorbi. I-aş zice: "Hai!" Şi mi-ar răspunde: "Hai!" (Sandomir şi Cremene râd.) Ce râdeţi?
CREMENE: Şi ce faceţi în tabără?
SANDOMIR: Muncim.
MOGÂRDICI: Ne trudim ciolanele să nu se deprindă cu lenea. (În stânga se aude zgomot.) Vine! (Câteşipatru şed drepţi.)

SCENA I

MOGÂRDICI şi SANDOMIR.
(La o mescioară, Mogârdici se-ncearcă să facă o scrisoare. Pe obrazul stâng are cicatricea unei tăieturi adânci.)

MOGÂRDICI (cu figura luminată): Aşa... ba nu... Am sărit o slovă... Care dracului de slovă?... Sandomir, tu eşti cărturar, am scris bine? "Dî-a-gî-ă Mă-i-ie, că sî-î-t be-i-ne şi îţ schi-i-u ca-să af-af că-m... că-m... uit aîş da casă af-af...
SANDOMIR (râzând): Cui scrii?
MOGÂRDICI (serios): Ei!... Pe la Braşov, lângă Feldioara...
SANDOMIR: Ei, cui, ei?
MOGÂRDICI: Ei... drăguţei mele... E, şi de ce nu?... Ce râzi? Ce râzi?... Nasul meu nu mai e vânăt ca orşavul de prune...
SANDOMIR (râzând): E frumoasă?
MOGÂRDICI: Cum să nu?... Cam groscioară, cam otova, că nu ai şti unde i-ar fi mijlocul... Mâinile, ca ţurloaiele mele... Şi obrajii rumeni şi tari, să spargi nuci cu cărămida... din plin şi ai ce săruta... Şi bună, bună, ca smântâ-îi ziceam "hai!" ea "hai!"... Of! mi-e dragă, Sandomir dragă!... Să fie trei ani de când n-am văzut-o, mititi­ca!...
SANDOMIR: E româncă?
MOGÂRDICI: Da, săsoaiocă? Doamne, iartă-mă!... Din Săcele... Am lăsat-o la un sas cu anul... Ce râzi? Când vor­nicul Groza îşi trase ostile, eu îi zisei: "Mă duc, Mărie!" şi mă înecară lacrimile. Şi ea: "D-apoi oi umbla sănătos." Şi mă privi blând ca un viţel... Ce râzi?... Că n-o fi ca boieroa­icele voastre... Să le faci mototol, ca p-un ştergar, şi să le bagi în sân! Mă crezi?... Eu n-o puteam ridica de jos... Că sus ar fi rămas de nu s-ar fi pus ea jos... U! u! bat-o focu şi norocu!
SANDOMIR (râzând): Şi e cu anu?
MOGÂRDICI: Ai?... Cu anu, fireşte... n-o să fie cu ziua!

ACTUL II

Tabăra de partea stângă a râului Suceava. Cortul lui Petru Rareş
în faţă, mai în fund, acela al lui Groza. Se pierd în depărtare
corturile ostaşilor, având în vârfurile lor deosebitele steaguri ale
boierilor. Se vede oraşul Suceava. Intrare în dreapta, în stânga şi în fund.
Câţiva copaci...

OANA (izbucneşte): O! vino încoa, fratele meu ăl bun de mamă şi de tată!
(Petru Rareş şi Oana plâng şi se îmbrăţişează.)
PÂRCĂLABUL GROZA: Fratele ei?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Voievodul nostru!
TROTUŞANU: Os din osul lui Ştefan cel Mare! (Toţi îngenunche.)
PETRU RAREŞ (Oanei): Nu, nu mai plânge... Toate au sfârşit... Viaţa noastră, ca şi durerile tale! (Boierilor:) Sculaţi! Mai bine vreau să văd p-un bărbat mort decât în genunchi! Staţi drepţi, şi voi sta drept, şi cu dreptate voi cârmui Mold­ova! (Se uită la Mogârdici, care tremură.) Şi tu, gură rea... (îi face sepvn să se apropie.)
MOGÂRDICI (da în genunchi): Om bun, măria-ta...
PETRU RAREŞ: Om bun sunt şi eu...
MOGÂRDICI (spăimântat): Aşa m-a făcut mama...
PETRU RAREŞ: Mă-ta te-a făcut om, ca pe toţi oamenii, şi tu te-ai făcut neom... Nu vorbesc cu necaz... De azi ai să încaleci calul...
MOGÂRDICI (cu teroare): Mai bine taie-mă, măria-ta...
PETRU RAREŞ: Te voi lega p-un cal, şi-n cea dintâi bătălie, şi-n cel dintâi rând, vei fi şi tu...
MOGÂRDICI (cade jos): Îh!
PETRU RAREŞ: Să te taie duşmanii, or să te-ntorci om... Boieri, avem de lucru... Să lucrăm!

PETRU RAREŞ: ...că parcă ar fi fost băiat... ca dumnea­ta...
GENUNEA: Aşa sunt eu? îmi pare bine...
PETRU RAREŞ: Şi abia împlinise pe la Florii 14 anişori... şi Drumeş 21... chezarul era bolnav. Intr-o zi, ce-i abătu, să cotropescă un ţinut ce zicea că e al lui, şi era al lui, într-adevăr. Chezarul plecă şi-l luă cu dânsul şi pe Drumeş. Şi Drumeş se bătu ca un zmeu, că iubea pe chezar, şi pasămite şi pe fata cu părul galben ca spicul copt. Şi se întoarse chezarul biruitor dar şi mai bolnav. Inţr-o zi, Drumeş ieşi din întâmplare pe un cerdac descoperit... cum ar fi acela unde lucrau fetele domniţei Măria...
OANA: De unde ştie omul acesta cerdacul castelului?
PETRU RAREŞ: ...şi văzu pe Sulcina, care se ducea re­pede pe lângă o fântână de piatră, ca aceea din ograda castelului vostru...
OANA (tresărind): De unde ştie aşa de bine ce este-n castelul pe care nu l-a văzut niciodată?
PETRU RAREŞ: ...Şi Drumeş opri pe Sulcina. "Ce fugi, Sulcino?" "Nu, Drumeş." "De ce-ţi sunt ochii roşii? Ai plâns?" "Nu." "Ba da, ochii tăi sunt turburi"... "Ce ochi să rămâie senini când ai bunului chezar ard!"...
OANA (agitată): Dar nu era nimeni acolo!
PETRU RAREŞ: "Olecuţă de odihnă, şi se-ntremează zmeul bătrân, şi se face bine"... "Bine? Bine să-i dea Dumnezeu! Bine!" "Şi ţie, Sulcino." "Şi ţie, Sulcino." "Şi dumitale, Drumeş."
OANA (în prada emoţiei): O! Maică a Domnului, iar înneb­unesc ca pe vremea lui Ştefăniţă!... Treci la sfârşit... Cum s-a sfârşit? (Mişcare între boieri.)
PETRU RAREŞ: La sfârşit?... Chezarul, bolnav rău, sta întins într-un iatac, cum ar fi acela de aici... din stânga... în mijloc, te sui p-o scară, faci la dreapta, deschizi o uşă şi cobori trei trepte...
LOGOFĂTUL BALOŞ: De unde ştii ce n-ai văzut? (Mirare între boieri.)
PETRU RAREŞ: Chezarul era numai cu Sulcina. Ş-odată veni, ca scos din fire, Drumeş. "Doamne, m-a dus iubirea ca vântul şi m-a întors grija ca gândul." Venea de la maică-sa, trimis de chezar. Şi chezarul se ridică într-o rână şi-i zise cu un glas plin de înţeles. "Tot?" "Tot, măria-ta!"... "Sulcino, să mă iubeşti ca p-un frate!" Şi ea: "Cum ţi-am spus, Drumeş"... "Ca p-un frate bun, din aceeaşi mamă şi din acelaşi..." "Cum?..." "Din aceeaşi mamă..." "Da, frate!" Şi se îmbrăţişară, şi plânseră. Şi bătrânul chezar îi blagoslovi...

OANA (mirată): Nu!
PETRU RAREŞ: Nu-ţi aduci aminte...
OANA: Nu te cunosc!
PETRU RAREŞ: A! staţi, boieri!... Aţi auzit că Ştefan însemna pe copii... cel puţin pe cei făcuţi cu Răreşoaia, biată maică-mea...
OANA (mirată): El... Petru Rareş?... I...
PETRU RAREŞ (dă dulama jos şi rămâne într-o armură. Se descheie şi îşi arată spata dreaptă): Priviţi... Iacă semnul că sunt al lui Ştefan-voievod...
LOGOFĂTUL BALOŞ: Văz un cerc... dar, ştiu eu...
PÂRCĂLABUL GROZA: Cercul cu care însemna... mă iartă... vitele domneşti, ca să nu se amestece cu alte herghe­lii...
MOGÂRDICI: Şi cu cirezile de boi...
PETRU RAREŞ (lui Mogârdici): Tu... (Mogârdici se dă afund în mulţime.)
TROTUŞANU: Semnul acesta a putut fi făcut acum 40 de ani, dar şi acum 10 ani. Ş-apoi ce copil, d-al lui Ştefan cel Mare, aţi aflat — cum zice dumnealui — însemnat cu fierul roşu la naştere?
OANA: Pe mine m-a înfierat, dar nu pe spata dreaptă, cu pe umărul stâng, şi nu c-un cerc, ci c-un luceafăr.
TROTUŞANU: Ce deosebire!
LOGOFĂTUL BALOŞ (către femei): Ce ziceţi şi dumneav­oastră?
NASTASIA: Cum ar pătrunde mintea noastră unde nu pătrunde a dumneavoastră? Să dovedească că e copilul Răreşoaiei şi-al lui... Eu sunt femeie, şi când vreau ceva, pot, dacă dreptatea e de partea mea. Ce crezi, Doica, că întruna îndrugi că văduvia Moldovei se va sfârşi...
Doica: Ce să cred?
LOGOFĂTUL BALOŞ (luiRareş): O biată bătrână-bătrână, de pe vremea domnului... Ghiceşte ce va fi...
DOLCA: Nu ghicesc, maică, ci ce va fi câteodată mi se arată. Aşa mi s-arată şi drumul domnului p-o lumină, că nu e nici noapte, nici zi... Când sosi străinul?
MOGARDICI: Veni aşa, nechemat de nimeni... Adevărat că nu te-am chemat eu?... Luceafărul dimineţii se stingea, că n-aş fi putut citi, cu toate că n-am învăţat să citesc. Şi mi-era frig, şi mi-era somn, şi mi-era sete...
(Groza îi face semn să tacă.)
DOLCA: Că va veni, va veni... dar c-a picat...
GENUNEA (în extaz): A picat! a picat!... Aseară visai că vodă intră-n castel fără de veste... şi azi... iată-l!...
TROTUŞANU: E! închipuiri de copil...
LOGOFĂTUL BALOŞ (surâzând): Un plod răsfăţat... Cin' să se uite în gura ei?... Nunea, nu mai spune prostii...
GENUNEA: Tată, aşa era... Cum îl văd... Nu mă credeţi?... Bine...
PETRU RAREŞ (care tot timpul s-a gândit, tresare): Înainte d-a vă părăsi...
PÂRCĂLABUL GROZA: Greu să ne părăseşti! Or vei fi domn, or vei fi dat judecăţii ca înşelător de domnie!
PETRU RAREŞ (scoate un pumnal): înainte d-a vă părăsi...
PÂRCĂLABUL GROZA: Ei, aia poţi s-o faci...
PETRU RAREŞ: ...am să vă spun un basm pe care nime­ni nu-l ştie...
MOGARDICI: Uite, uite, iar l-a apucat... iar sărută pământul...
(Petru Rareş se uită la Mogârdici. Mogârdici dispare.)
PETRU RAREŞ: A fost odată un chezar, bun ca pâinea caldă, viteaz cât nu-i sta cetate înainte, bătrân că n-a murit decât când a vrut, şi cu credinţă în Dumnezeu, că lumea îi zicea cel Sfânt. Pe lângă el se pripăşiseră o fată şi-un băiat. Şi fata era mai mică, şi băiatul mai mare. Şi amândoi cres­cură sub privirile lui, ca două flori sub razele soarelui. Şi nu ştia unul de altul al cui e şi din ce neam s-ar trage. Şi cres­cură în neştiinţă. Fetei îi zicea Sulcina şi băiatului Drumeş. Chezarul îi iubea ca pe ochii din cap. Şi Sulcina era bălaie, cu părul galben ca spicul copt şi rotunjit pe spate... Ca al dumitale...
GENUNEA (îl priveşte în extaz): Da? ca al meu?

MOGARDICI: O! domol, ia-o domol...
TROTUŞANU: ...că supărarea dovedeşte când că e aşa, când că nu e aşa. Unii se supără cu dreptate, alţii cu strâmbătate... Cum am putea să hotărâm de mânia dumi-tale fără să te cunoaştem?
PETRU RAREŞ: (cutremurându-se): Vasăzică, am furat-o... o!
TROTUŞANU: Nu... nu... Şi nu zic că "nu" se împotriveşte lui "da" ...Ai adus o carte. În carte, un sinet, un scris, şi după scris o iscălitură. Iscălitura seamănă cu a voievodului Ştefan. Scrisul, pe fiinţă de adevăr, nu-l cunoaşte nici unul c-ar fi al portarului Arbore. Atunci cum vrei să credem că iscălitura ar fi adevărată?... Şi, în sfârşit... câţi ar fi... luat Vivlia asta de la Răreşoaia ar fi copiii lui Ştefan cel Mare?
PETRU RAREŞ (emoţionat): A! izgonit de Bogdan, prigo­nit de Ştefăniţă, şi când nu e nimeni pe scaunul Moldovei, necrezut de nimeni şi urgisit de toţi!
(Se aude un fâsâit uşor.)
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ce e, Corbea?
CORBEA: Vin jupânesele.
MOGARDICI: Ca nişte hulubaşi domneşti care-şi părăsesc cuiburile calde, aşa merg de tihnit şi de molcom...
PETRU RAREŞ (tresare): A, trăieşte Oana?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Trăieşte, biata Oană...
PETRU RAREŞ: Biata?... De ce?
LOGOFĂTUL BALOŞ: De multe... de multe... că-ţi îng­heaţă inima...
(Vin şi se aşează împrejurul logofătului Baloş, Oana, Nastasia, Genunea şi Doica.)
PETRU RAREŞ (după ce le priveşte pe toate): Care e Oana?
CREMENE: N-o cunoaşte? A!
MOGARDICI: De un' s-o cunoască? Ce, a mai văzut-o?
(Boierii privesc cu deosebite înţelesuri. Trotuşanu face un gest de îndoială.)
PETRU RAREŞ (emoţionat): Cine e Oana?
OANA (liniştită): Eu sunt.
PETRU RAREŞ (înmărmurit): Tu eşti?... Ah!...
OANA: Ce vrea străinul acesta?
PETRU RAREŞ: De la toţi "străin" m-a mâhnit, de la tine mă năbuşe! Bine ar fi fost să fi fost surd în clipa în care deschiseşi buzele! Nu mă judeca după chip. Văd cum neno­rocirile au săpat urme adânci şi-ntr-al tău... Când mă gân­desc... O! dar nu-ţi spune

SCENA V

Logofătul BALOŞ, pârcălabul GROZA, CREMENE,
PETRU RAREŞ, CORBEA, MOGÂRDICI şi SANDOMIR.

MOGÂRDICI (de sus): Nu deschide, stăpâne...
SANDOMIR: Ziua, singur, fără arme... nu poate fi decât un om bun...
(Corbea, Mogârdici, Sandomir se dau jos. Poarta se ridică şi apar în pragul punţii logofătul Baloş cu toţi ceilalţi. Petru Rareş îşi descoperă capul şi se pleacă înaintea lor.)
LOGOFĂTUL BALOŞ (după ce măsoară din ochi pe Pet­ru Rareş): Şi de un' te-a suflat vântul?... De te-aduce vro judecată, s-o facem. De aduci vro ştire, s-o ascultăm. De te mână vrun gând rău... n-ai nimerit-o... Ce vrei, străine? Spune pe şleau.
PETRU RAREŞ: Străin am fost pe Vosfor, sub cerul, pe apa şi pe pământul cel mai blagoslovit de Dumnezeu. Străin şi închis am fost în cele şapte turnuri gălbui de lângă marea albastră ca peruzeaua. Fugar şi huiduit, am trecut munţii de pe la mijlocul Turciei. De multe ori am înfundat ocniţele cetăţilor Semendria, Haliciu, Buciaciu, Cameniţa şi Cerni-Ostrov. Am împlinit 43 de ani, şi mai mult de jumătate din viaţa mea, m-a supus Atotţiitorul la toate încercările, şi m-a bătut cu toate nenorocirile, şi m-a rănit cu toate suferinţele. Pe Iov nu crez să-l fi chinuit mai mult, căci în sufletul meu simt toate plăgile de pe tru­pul lui Iov. Şi Iov nu s-a îndoit de mila Celui-de-Sus... Şi eu am crezut neclintit în tăria lui vecinică...
PÂRCĂLABUL GROZA (către Baloş): Bine grăieşte!
PETRU RAREŞ: Mă iartă, boierule...
PÂRCĂLABUL GROZA: Vorbeşte...
PETRU RAREŞ (către Baloş): ...dar, după câte-am îndu­rat, îmi tăiaşi curajul de la început...
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ce ţi-am zis eu?
PETRU RAREŞ: Că sunt străin!
LOGOFĂTUL BALOŞ: Străin... de Suceava...
PETRU RAREŞ: De castelul aista? De m-aţi lega la ochi, pe dibuite v-aş duce şi v-aş spune unde a fost cămara de odihnă a lui Ştefan cel Mare, unde iatacul doamnei Maria, unde al armelor, unde paraclisul cu iconostasul la care înge­nunchea cel care n-a îngenuncheat înaintea nimărui... M-au cunoscut trecătorile, drumurile, munţii cărunţi, apele limpezi şi codrii albăstrii ai Moldovei... adică le-am cun­oscut pe toate în zilele grele şi zilele de slavă... Şi tocmai aici să fiu străin? Aici, unde-am crescut, unde am încălecat caii domneşti, fără şea, fără frâu, cu mâna înfiptă în coama lor, gonind ca o stafie sub privirile arhanghelului pe care-l văd oriunde-mi întorc ochii, pe care-l aud oriunde mi-aţintesc urechea, pe care-l simt pretutindenea, în mine şi arară din mine!
Pârcălabul Groza (mişcat): în el? Cine să fie ăsta?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ei, cine eşti?
PETRU RAREŞ: Petru-voievod! (Toţi tresar.)
LOGOFĂTUL BALOŞ: Petru Pribeagul?
PETRU RAREŞ: Am pribegit 22 de ani, dar nu sunt Petru Pribeagul, ci Petru Rareş, fiul Rareşoaii, ş-al... (Se închină)
PÂRCĂLABUL GROZA: Ş-al?
PETRU RAREŞ: Şi-al lui Ştefan cel Sfânt!
LOGOFĂTUL BALOŞ (emoţionat): Tu?
PETRU RAREŞ: Eu, Baloş! Ştiu că eşti logofătul Toader Baloş, te-am cunoscut acum 30 de ani, erai diac al treilea, într-o zi, scriai un sinet de danie şi cerneala se întinse la un mislete, şi pătaşi pielea de viţel. Logofătul Tăut azvârli cu călimările şi-ţi rupse urechea. (Baloş, fără să vrea, se pipăie la urechea stângă.) Mă-nvârteam pe lângă tine. (îmi ziceai: "Petru cucuietu"). Când sângele începu să picure pe obrazul tău, eu începui să plâng şi sărutai pulpana bătrânului Tăut, şi-i zisei: "Eu sunt de vină, pan logofete!" Mă luă de chică, mă răsuci şi mă dete afară. Peste-o săptămână te duceai la pârcălăbia Novogradului, neputând răbda ruşinea d-a fi lov­it pe nedrept de marele logofăt... Dar... mă uit... şi nu te mai cunosc...
LOGOFĂTUL BALOŞ: Eu... nu te cunosc... îmi spui întâmplări adevărate, dar tocmai fiindcă sunt adevărate, câţi nu le-or fi ştiind?
PETRU RAREŞ: Mă cunosc clucerul Moghilă, pârcălabul Grumază, vornicul Jurj şi câţi alţii, cărora Ie săream pe ge­nunchi şi le petreceam deştile răschirate prin păr şi prin barbş...
PÂRCĂLABUL BALOŞ: O! e demult... I-a coperit pământul! Morţii nu pot a vorbire despre noi, noi putem să vorbim despre ei...
PÂRCĂLABUL GROZA: Eu aş şti p-un Petru, cam ca tine de nalt, frumos băietan — nu zic, frumos eşti şi tu — cu mustăcioara subţire — tu ai barbă înspicată şi mustăţi negre şi lungi — alb şi rumen la faţă — tu eşti prăjit de soare — subţire şi sprinten — tu eşti pietros şi voinic. Vremea a prefăcut boierimea şi ţara. Şi tu — de vei fi ăla — n-ai scăpat neatins. Din mândreţea de copil te văz bărbat zdravăn — dacă ai fi ăla. Ar trebui să se ridice măria-sa de la Putna şi să mărturisească că tu eşti Petru al Răreşoaiei ş-al... (Se închină.) Altfel, nu glumim! Cu dovezile ce dăduşi... ai umplea ţara de sămânţa lui Ştefan cel Mare!... Corbea, Sandomir, Cremene, să... (Face semn să-l ia.)
PETRU RAREŞ: Numai în castelul din Suceava nu fus­esem închis...
MOGÂRDICI (râzând): A, e bine la noi! Umbră... cât lumea! Dormi şi habar n-ai de e ziuă, de e noapte... Guz­gani... câţi pofteşti... cenuşii, şi mari, şi lacomi... Trei tătari, scoşi de la răcoare, unul n-avea nas, altul urechi, şi-al treilea... la o mână cu trei deşte şi la un picior cu două... E, ai dracu­lui guzgani...
PETRU RAREŞ: Să vă dau şi alte dovezi...
LOGOFĂTUL BALOŞ: Da, căci, din ce-ai spus ar trebui să dovedeşti dovezile tale... Cremene, cheamă şi pe ceilalţi din castel. (Cremene se duce.)
PETRU RAREŞ: Da, să vie toţi, să scoatem lumina de sub obroc.
MOGÂRDICI: S-o scoatem... de ce să n-o scoatem?... Dacă o vrea să iasă... Nu vă spuneam eu?
CORBEA: Nu te-amesteca!
MOGÂRDICI: De ce să nu m-amestec?... Boierii au dreptate... Un pârlit află din auzite c-ar fi gol scaunul Mold­ovei, şi ţop şi el... "Eu sunt Petru, copilul Răreşoaiei ş-al lui"... Doamne, iartă-mă! (Se închină.)
(Vin boierii, pan Trotuşanu, pan Mihul, pan Liciu, pan Şandru, pan Matiaş, pan Crasneş, pan Cosma, pan Albotă, chelarul Hârea şi Cremene.)
LOGOFĂTUL BALOŞ: Boieri, care din voi cunoaşte pe drumeţul acesta?... Să mărturisească.
ALBOTĂ: Chipeş om, dar nu-l cunosc.
CRASNEŞ: Să-l vedem... Nu-l cunosc.
TROTUŞANU: Mai degrab' aş cunoaşte ce este decât cine este, cât face decât cine I-a făcut. Ar fi ostaş, aşa s-ar crede după uitătură. Ochii lui joacă, ne măsoară şi ne cuprind; mâna dreaptă are bătături, semn c-a tras paloşul de multe ori în viaţă, şi-o ţine dezlipită de trup, ca şi cum ar fi gata de trântă dreaptă.
MATIAŞ: Şi ce vrea, logofete Baloş?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Zice c-ar fi Petru...
Toţi: Care Petru?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Al Răreşoaiei... ş-al... (Se închină.)
Toţi: Ei!... Să dovedească!
MOGARDICI: Boieri dumneavoastră, de mine dete cu ochii întâi şi întâi... şi mi-a spus alte alea... că "cel ce-a pierit trăieşte încă"... Dacă a pierit, cum de trăieşte, dacă trăieşte, cum d-a pierit? Asta e vorba? Şi şi-a făcut cruce, şi s-a ple­cat, şi-a sărutat pământul... E cam...
(Petru Rareş priveşte apăsat pe Mogârdici, care începe să se clatine şi să dea îndărăt.)
PETRU RAREŞ: Nu mă cunoaşteţi, nu vă cunosc. Ne vom cunoaşte. De o lună am părăsit Polonia. Am lăsat la graniţele ei 4.000 de călăreţi, pe care craiul Poloniei mi-i pusese la poruncă, să mă arunc asupra Moldovei şi să mă sui în scaunul ei. Nu am vrut. Cine domneşte în silnicie nu e domn. Şi-am zis călăreţilor, gata de pradă, că "nu trebuie". Într-un suflet trecui Prutul. Se zice că cocorii se îmbată de bucurie, ca de vin, când se întorc primăvara şi-şi găsesc cuibul. D-aş putea să sorb aerul Moldovei cu patima cu care-l sorbii la întâia zi, dupe 22 de ani de pribegie, suflarea mea v-ar arde şi aţi simţi din cine mă trag şi ce dreptăţi înfăţişez eu vouă! Deh, să las inima. Inimă fără cap, corabie fără cârmă... Ajunsei la Hârlău. Văzui pe bătrâna mea maică. Crezui c-aş fi omorât-o sţrângând-o în braţele mele. îmi dete o Vivlie şi îmi zise: "Aci zice despre ţine tată-tău!" Iacă Vivlia, (Scoate o carte de sub dulamă.) Şi iacă ce se glăsuieşte la faţa a doua de la evanghe­lia lui Marcu: "La a cincisprezecea zi a lunei lui avgust 6992, Măria a născut un copil care se va chema Petru. Şi acest fecior să se ştie că este din Maria şi din Ştefan-voievod. Scris-am eu, Luca Arbore, portarul Sucevei." Iscălit: "Io, Ştefan-voievod". Cunoaşteţi scrisul lui Luca Arbore şi-al voievodului vostru... Ei, socotiţi... (Dă cartea în mâna logofătului Baloş. Boierii se grămădesc.)
LOGOFATUL BALOŞ: Da... da... parc-ar fi...
PÂRCĂLABUL GROZA (emoţionat): Da, al lui... Slovele cletănate...
LQGOFATUL BALOŞ (lui Groza): Cum îţi tremură mâna...
PÂRCĂLABUL GROZA: îmi tremură... nu ştiu de ce...
PÂRCĂLABUL LICIU: Am colea un sinet de împărţeală, de la Milostivul. S-apropiem iscăliturile. Aşa... aşa... acelaşi mers... aceeaşi aruncătură... aidoma... Doar că-n carte s-a iscălit mai neted şi-n sinet mai tremurat. A fost mai tânăr... era mai bătrân...
TROTUŞANU: Scrisul lui Arbore îl cunoaşteţi?
MIHUL: De ce? N-ar fi destul iscălitura domnului?
ŞANDRU: De ce?
COSMA: Cum e asta?
TROTUŞANU: Nu pricepeţi? Una de alta se ţin: scrisul şi iscălitura. Dacă altcineva a izvodit scrisul lui Luca, atunci şi iscălitura domnului e mincinoasă. Nu credeţi ochilor, care mai totdeauna vă înşeală, ci minţii, care numai câteodată se înşeală.
PETRU RAREŞ: Aşa e, are dreptate boierul. (Mişcare între boieri.)
TROTUŞANU: Eu, în vremea din urmă, cunoscui scrisul lui Arbore. Slovele lui, ca stârcii... De... prea e bine scris... Deşi e cam de mult... leat 6992... Să fi scris el?... N-aş şti ce să zic... Altfel... Dumnezeu să-l ierte, că Ştefăniţă îi ticluise o carte către Ptru-vodă... (Priveşte spre Petru.) Să fi jurat că e de el... Şi să mă iertaţi... Să zicem că scrisul ar fi al lui Luca Arbore şi iscălitura a lui Ştefan-voievod... A cui e Vivlia asta?
PETRU RAREŞ: A Mariei a fost, acum e a mea.
TROTUŞANU: A fost a cuiva şi acum e a altcuiva... Punga asta e a mea, dar punga asta am putut s-o fur...
PETRU RAREŞ (tresărind): Eu să fur?
TROTUŞANU: Nu te supăra...

SCENA IV

PETRU RAREŞ, MOGARDICI, CORBEA, CREMENE şi SANDOMIR.

MOGARDICI: Bine că venirăţi... Un nebun... Se-nchină, sărută pământul... Ce-o fi vrând? Nu ştiu...
SANDOMIR: Ce vrei, străine?
PETRy RAREŞ: Vreau ce vrea Moldova şi Dumnezeu!
MOGARDICI: Nu vă spusei eu?... Dar ce vrea Dumnezeu şi ce vrea Moldova?
PETRU RAREŞ: Dumnezeu vrea legea şi Moldova pe Ştefan ceAl Mare!
MOGARDICI: E, Ştefan e ţărână...
PETRU RAREŞ: Cel ce-a pierit trăieşte încă, cel ce trăieşte va pieri iar şi din el va răsări iarăşi...
SANDOMIR: Ce glas! Îţi merge la inimă...
CREMENE: Parc-ar fi cu minte... dar, nu pricep...
PETRU RAREŞ: În curând vei pricepe... Chemaţi pe Baloş şi pe Groza... Aci, dinaintea castelului, să judece şi să ale­agă.
(Corbea face semn lui Cremene ca să-i cheme.)
MOGÂRDICI: Ce-o fi vrând?
COREiEA: N-a spus?
MOGÂRDICI: Ce-a spus?
CORBEA: Mult...
MOGÂRDICI: Ai priceput?
CORBEA: Priceput.
MOGÂRDICI: Tot?
CORBEA: Cât e dat omului să priceapă: Că e un om. Mogârdici.
MOGÂRDICI: Eu deloc.
PETRU RAREŞ: Ascultă, Mogârdici... căci Mogârdici te cheamă. A
MOGÂRDICI: Doar n-a să mă cheme Ma-jea-rul!
PETRU RAREŞ: ...ţie ţi-am spus ceea ce ei nu ştiu, şi parc-aş fi suflat vorbele mele intr-o jitniţă1 au pe gârliciul pivniţii de sub pridvorul castelului...
MOGÂRDICI (râzând): Da, cunosc!
PETRU RAREŞ: De e cineva om, îl cunosc nu după chipul lui...
MOGÂRDICI: Dar după ce?
PETRU RAREŞ: ...ci după sufletul lui...
MOGÂRDICI (râzând): Eu n-am suflet?
PETRU RAREŞ: Ba ai, dar e întunecat...
MOGÂRDICI (râzând, dă sarica jos şi arată la cap): Ei, nu vă spusei eu?
PETRU RAREŞ: O! poţi să pai şi mai înzăoat... Sub platoşa ta, d-ar fi şi de 50 de oca, sta un suflet bun şi moleşit...
MOGÂRDICI: Ai?
PETRU RAREŞ: ...iar nu suflet bun, dar tare, cum se cuvine unui ostaş. Şi cin' şi-a bătut joc de tine c-un coif de vicleim şi c-o za parc-ar fi de râmlean? Ei, d-ar pur­ta-o un om din Râm de acum cincisprezece sute de ani... Dar o pQrţi tu, Mogârdici...
MOGÂRDICI: Mi se pare că m-a luat la vale...
PETRU RAREŞ: E un mare meşteşug să îmbraci pe un om cu veşminte omeneşti şi să nu paie om...
MOGÂRDICI (supărat): Poi te-aş pofti să vii şi mâine... să-ţi deschid...
PETRU RAREŞ: Mâine se va vedea dacă astăzi n-ai fost paiaţă. Un fier mâncat de rugină îl arunci în foc şi-n apă şi s-alege ceva... Nasul tău prea e roşu şi prea ţi-e frică de suliţă pe care oA ţii în mână...
MOGÂRDICI (vrea să-l împungeai suliţa): Uite... Uite...
COREiEA (dându-i peste suliţă): îl cunoşti?
MOGÂRDICI: Nu.
CORBEA: Atunci?
MOGÂRDICI: Dar vrei să-mi fie prieten? Ei, ce are, mă rog, nasul meu?... Cam roşu, ca un măr domnesc, din prici­na soarelui. Uite-acolo, da' ce, ţi-am cerut pe fiică-ta or pe sor-ta de nevastă?
PETRU RAREŞ: Fată n-am, soră... o fi trăind?
MOGÂRDICI: Ai or n-ai?
PETRU RAREŞ: O mai fi trăind?
MOGÂRDICI (râzând): De s-a născut şi n-a ieşit cu picioa­rele înainte, trăieşte... Să n-ai nici o grijă...
PETRU RAREŞ: A!... Nu, nu se cade să mă supăr de-o închipuire de om...
MOGÂRDICI (râzând): închipuit, eu?
PETRU RAREŞ: închipuit? nu; închipuire? da.
MOGÂRDICI (râzând): Ei, nu vă spusei eu? (S-aude o mişcare.)
CORBEA: Sât!... Logofătul Baloş, cu mersul lui de neam ales, şi Groza, cu părul roşcat ca focul, cu barba alburie... cât e de gros şi calcă a lup flămând...

SCENA III

PETRU RAREŞ şi MOGÂRDICI.

MOGÂRDICI (sare în sus şi se uită geste Rareş): Cine-i acolo?... Nu răspunzi?... Să nu dai, că ma mişc... adică să nu te mişti, că dau... (Tremurând.) Născătoare, o fi, or n-o fi?... Dacă n-ar fi fost, n-ar fi bătut... dacă e, de ce tace?... Ce vrea?... Ce vrei, mă omule?...
PETRy RAREŞ: Om bun...
MOGARDICI (îl vede) Bunul să-ţi cază la inimă... Om bun sunt şi eu... Adică bun-bun, da... hî... hî... Şi cum te cheamă, mă omule?
PETRU RAREŞ: Petru...
MOGARDICI: Petru... Petru... Petru mă cheamă şi pe mine... Eu spui policra: sutaşul Petru Mogârdici, fost ajutor al căpitanului copiilor de casă, fost chelar al măriei-sale vodă, luatul din văzduh... Că numai pe vite le cheamă fără policră: Miercana, Dumana, Lăbuş... Hoţul!
PETRy RAREŞ: Petru Rareş Majearul...
MOGARDICI: Cum-cum?
PETRy RAREŞ: Petru...
MOGARDICI: P-al treilea nu l-am înţeles.
PETRy RAREŞ: Majearul...
MOGARDICI: Mă-ga... Aşa... Nu cunosc... Eu auzisem al­tfel... Că nu puteam crede...
PETRU RAREŞ: Deschide-mi, şi Sfântul Petru să-ţi de­schidă porţile raiului...
MOGARDICI: A! asta deloc... alilalte cât mai târziu...
PETRy RAREŞ: Sunt rupt de oboseală...
MOGARDICI: Eu te-am rupt! De m-ai rupe-n bucăţi, ş-asta n-o fac.
PETRU RAREŞ: D-aş fi un câine spart de mistreţ, te-ai îndu­ra.
MOGARDICI: Spart-nespart, aşa ne-au poruncit logofătul ăl mare, Toader Baloş Bubuiug, şi Groza, ăl mai mare peste oşti, că până n-ar spune lozinca să nu deschidem... Şi eu nu ţi-o spui, spune-o tu, şi dau porţile de perete...
PETRU RAREŞ: ...L-am cunoscut pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ştefan cel Mare, sfântul meu părinte...
MOGARDICI: Cum-cum?
PETRU RAREŞ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci şi trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta şi de câte ori n-am izbit aşa... (Bate în poartă. Mogârdici se sperie.) O!
pământ sfânt al ţării mele! (Se închină şi sărută pământul.) Te moaie de lacrimile astea mai nainte d-a te dospi cu sân­gele meu!
MOGARDICI: Ai?... E cam nebun... (Tare.) Ascultă!
PETRU RAREŞ: Ascult.
MOGARDICI: Ai ceva arme la dumneata, să nu dăm de vrun beteşug... Ia apropie-te, şi... să nu te mişti, că dau... (Ridică arcul.) Nu prea mult... Să văd... Scutură dulama... (Se pleacă după zid.)
PETRy RAREŞ: Cum vrei să vezi de te pleci după zid?
MOGARDICI: Asta e treaba mea... Vreau să te vad fără să mă vezi... Uu! Corbea! Cremene! Sandomir!
(Corbea, Cremene şi Sandomir vin repede.)

SCENA II

SCENA II
MOGARDICI

MOGARDICI (singur, îşi aşază coiful, ia suliţa şi se uită dincotro a venit uietul): Cine-i acolooo?... Aici, Mogârdici!... Sunt caraulă... Nu răspunzi?... Nu?... (Dârdâie.) Mi-e frig... ba şi frică... Nu s-aude nimeni... Să mă las p-o parte... (Nu se mai vede ) Cine-i acolooo?... Dă lozinca... Vorbeşte... Ori numai să urli... ca potăile la lună?... D-ar fi fost logofătul Baloş, l-ar fi luat gura pe dinainte ş-ar fi strigat: bu-bu-buuu!... Neamul bubuiugilor!... Sandomir al lui Bubuiug... Frumos nume... Ce mi-e Mogârdici, ce mi-e Bubuiug. (Ridică capul.) Un foşnet?... S-apropie?... Mi s-a părut... (Nu se mai vede.) Aşa... (Cântă o melopee veche.) Du, du, du, du... Du, du, du, du...
(În vremea aceasta s-apropie un om ostenit, înfăşurat într-un veşmânt gros şi lung până-n pământ. Trece puntea, pune mâna pe toarta porţii şi bate de câteva ori într-o bucată de fier. Răsunetul se pierde departe.)

MOGARDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun şi drept... Că pe tine — cât e el de mare — şi te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă...
CREMENE: Ori Grozea...
SANDOMIR: Trebuie să fii viţă domnească...
MOGARDICI: Poi, Toader Baloş se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani şi mai bine, şi că s-ar fi trăgând, după spiţă, din franţuji, şi mai de dincolo...
CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi?
CREMENE: Castelul din Suceava...
SANDOMIR: Şi Suceava...
CREMENE: Şi ţara...
CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin' s-aleagă... Vorbe... vorbe... Eu să strâng calul în scări, şi să mă duc, şi să mă-ntorc viu sau să ma sfârtece duşmanii, şi să mai ia în co­pitele cailor!
(Se aude un huit. Toţi tresar.)
MOGARDICI (speriat): Cine să fie?
SANDOMIR: E glasul lui Groza...
MOGARDICI: Haiti! Fiecare la locul lui!
(Corbea, Sandomir şi Cremene se coboară şi trec în dreapta porţii. Se duc. Se fac nevăzuţi.)

SANDOMIR: Ce se zice? MOGÂRDICI: Că ea l-ar fi otrăvit...
SANDOMIR: ŞA-a plecat nejudecată?
MOGÂRDICI: întreabă pe tat-tău, Baloş, că el ţine locul domnului...
CREMENE: Şi unde-a plecat?
MOGARDICI: În Muntenia. Era munteancă, fată a lui Neagoe Basarab. A sărutat pe jupânesele şi fetele curţii şi s-a suit în olac. Femeile plângeau. "Un' te duci, domniţă?" "La călugărie." Ş-a sărutat pe sor-ta Genunea, ş-a umplut-o de lacrimi, ş-a ieşit pe poarta asta, şi s-a dus la vale, şi s-a pier­dut în neguri.
CORBEA (şopteşte): Genunea!
MOGARDICI: Ce ziseşi?
CORBEA: Nimic.
SANDOMIR: Cocoşii au început să cânte, şi luceafărul să se stingă.
CREMENE: E steaua care se stinge cea de pe urmă. Uitaţi-vă... ca şi cum ar clipi.
CORBEA: Mâine iar răsare, ş-apoi iar răsare, şi-n veci va răsări.
SANDAOMIR: Mult o s-o ducem noi fără domn?
MOGARDICI: N-ar vrea tat-tău să fie?
SANDOMIR: Na!

CREMENE: Ei, cum trăişi tu cu Ştefăniţă, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă?
MOGARDICI: Mai mult răsturnat...
SANDOMIR: N-avea ce răsturna...
MOGARDICI: Turna, turnam, până cădeam... Şi-mi plăcea, şi de frică...
CREMENE: De frica cui?
MOGARDICI: A lui!
SANDOMIR: Era fioros?
MOGARDICI: Frumos şi încruntat; micşor, şi părea ca un munte; vesel şi trist; viteaz, şi plângea ca un copil; mândru, şi se juca cu mine ca mâţa cu şoricelul. Or nu se născuse deplin, or născut deplin, să-l fi luat din iele... Cine ştie?... "Mai rabdă, Mogârdici... Mai rabdă, şi mie mi-e sete"... Parcă-l aud... Ş-a treia zi căzu capul lui Arbore, ş-al lui Ţoader, ş-al lui Nicnită, ş-al lui Căţeleanu, ş-al lui Ieremia, ş-al lui Săcueanu, ş-al lui Condrea, ş-al lui Sima, ş-al lui Cărăbăţ... Eram beat mort când începu urgia. Când trânti întâiul to­por, sării din somn. Auzii glasul mulţimii care se rusa de domn. La al doilea, mă trezii d-a binele. Ieşii din garlici, alergai şi văzui!... (Ş-acoperă faţa.) Oh! sunt clipe de la Dumnezeu când ai vrea mai bine să fii orb decât sa vezi!... (Dă cu tăişul mâinii.) Eh!... Eh!... Eh!... Capul lui Cărăbăţ se rostogoli bolborosind... Slava Moldovei îl blestema! Şi bătrânul Arbore, portarul Sucevii, care-i fuse ca un părinte!... Eh! (Dă cu tăiuşul palmei.)... N-aş vrea să fiu nici pârcălab, nici hatman, nici vornic, nici logofăt, nici domn!... Dar doam­na Tana... Oh! Ce frumuseţe şi ce nenorocire!... Se zice...

SANDOMIR: Până mă fură o dulce aromeală...
MOGÂRDICI (râzând): A, a, aşa e!
SANDOMIR (repede): Şi paza?
MOGÂRDICI: Ce? ce?... Nu e adevărat... Zisei eu c-am adormit?... Tu ziseşi!
SANDOMIR (strânge de mână pe Mogârdici): Oh, ce mai sutaş!
MOGÂRDICI: Au!... Adică de ce nu te rogi tu, Sandomir neică, de moş-tău Groza să mă lase chelar, cum porunci Ştefăniţă două zile înainte d-a muri?
SANDOMIR: De moş Groza? Un' te poţi apropia...
CORBEA: E ostaş în toată legea!
MOGÂRDICI: E, vorbi şi mutu!... "E ostaş în toată le­gea!"... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloş, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul şi cu paloşul, eu cu cheile şi cu poloboacele, el cu Divanul şi cu ostile, eu cu gârliciul şi cu tâlvul...1 Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za şi să n-arunc coiful şi sabia asta? Na... cap sec şi beţiv fudul... Şi chelar, şi înzăoat... până m-apucă vremea logofătului Baloş şi-a pârcălabului Groza... A! şi grozav mi-e de silă de mese­ria de ostaş! N-aş tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeţi?... Vouă vă vine uşor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, şi Corbea, scuipat ostaş, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Şi ce picioare... şontâc... şontâc...

MOGÂRDICI: Mi-e frig, mi-e foame, şi foamea ca foamea, dar mi-e sete...
CREMENE: Bădiţă Mogârdici, dormişi ceva?
MOGÂRDICI: Cine? Eu? Şăguieşti?... Am umblat, am învârtit lancea, am întins arcul, am...
SANDOMIR: ...mângâiat plosca...
MOGÂRDICI: Ei, da, de ce nu?
SANDOMIR: ...Mă lăsai într-o rână...
MOGÂRDICI: Hî-hî!
SANDOMIR: ...şi, ca omul... închisei ochii, să văd cum îmi şadev.
MOGÂRDICI: Hî-hî!
SANDOMIR: Stelele, reci ca-n nopţile de primăvară... Mă uit la ele, ele se uită la mine...
MOGÂRDICI: Tocmai!

MOGÂRDICI (în partea stângă a porţii): Afurisită za... Nu­mai curea şi oţele... Aş fi îngheţat de n-aş fi luat sarica... Vinul ţine de cald... dar, ploscă mică, vin bun şi foaie găurite... dă... (S-apropie încet, din partea opusă, Corbea, Sandomir şi Cremene.)
SANDOMIR: Cine-i acolooo?
MOGÂRDICI (tresărind): Cine să fie?
CREMENE (întinde arcul): Cin'e-acoloo... că dau...
MOGÂRDICI: Cremene, să nu dai, că te fac iască... Mă... (Se pitulă şi se ridică.) Eu sunt... Ce, eşti nebun?... Nu sunt eu mai mare, mă?
CREMENE (abia ţinându-şi râsul): După coif, aşa ar fi, dar nu după ce este sub coif. Nu te uita la za, ci la zidurile Sucevei... Zidurile Sucevei stau în picioare fiindcă şi noi stăm în picioare... Zaoa ta umblă pe două cărări...
MOGÂRDICI: Nu mai spune... vasăzică, ea e de vină... Bâr! frig al dracului!
(Corbea, Sandomir şi Cremene trec de cealaltă parte, la Mogârdici.)
CREMENE: Cum o duci cu veghea, bădiţă Mogârdici?

SCENA I

MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR şi CREMENE,
pe brâul de scânduri, cu sarici lăţoase, cu arcuri şi cu suliţi.
MOGÂRDICI, cu veşminte de război pe sub sarică, cam cu chef,
stă jos pe brâu şi cu capul pe zid.
(Ceilalţi nu se văd încă.)

ACTUL I

Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc,
un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase
de fier prin care se vede curtea castelului. în dreptul porţii,
o punte, lăsată peste şanţul cu apă, se sprijină pe două
lanţuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu
de scânduri pe care se plimbă ostaşi de pază. La apus,
luceafărul argintiu.

ACTUL I

Ion şi Maria în noaptea nunţii. Maria stătea în pat, într-o ţinută sexy, şi îl aştepta pe Ion, care se uita pe fereastră. Aşteaptă ea o jumătate de oră, după care îi spune:
- Hai, mă Ioane, ce faci acolo?
- Stai, fă, că vin acu!
Încă o jumate de oră şi Maria zice:
- Hai, mă Ioane, că te aştept! Sînt numai a ta! Ia-mă!
- Ho, fă, că vin acu, ce te grăbeşti aşa?
Peste înca o jumate de oră, Maria se duce la Ion, supărată:
- Hai, mă, ce naiba faci acolo?
Ion, îngîndurat, uitîndu-se în continuare pe fereastră, spune:
- Fă, Mario, avea dreptate tata că-i frumoasă noaptea nunţii!

 Jocuri cu motociclete
 jocuri noi 2010
 Online kids games

jocuri online sirene barbie gratis masini motocicleta jocuri joc nou Un joc pe care il jucam toti, cred, din cand in cand, cautam un public in fata caruia sa facem pe grozavii, chiar exagerand un pic meritele noastre. Nu este foarte grav, daca nu se practica in mod obisnuit.

Site-uri de jocuri online

Jocuri logice
Jocuri cu impuscaturi
Jocuri games
Jocuri gratis
Jocuri sirene
Jocuri cu masini
Jocuri cu mos craciun
dogs
poker
Jocuri online
plante medicinale
Jocuri barbie
Jocuri Barbie barbi
nunta
Jocuri de seara
Jocuri cu mos craciun

Jocuri cu Mos Craciun

Jocuri cu Mos Craciun,Craciun: "Jocuri cu Mos Craciu.Singurul site destinat cu adevarat craciunului Cele mai frumoase jocuri de inarna si cu Mosul care aduce cadouri copiilor de Craciun"

Jocuri cu Mos Craciun

Jocuri cu Mos Craciun: "Jocuri cu Mos Craciu.Singurul site destinat cu adevarat craciunului Cele mai frumoase jocuri de inarna si cu Mosul care aduce cadouri copiilor de Craciun"

Jocuri Logice Online

Jocuri Logice Online

Jocuri Barbi, Barbie

Jocuri Barbi, Barbie

Jocuri cu impuscaturi

Jocuri cu impuscaturi: "Jocuri cu impuscaturi cele mai noi jocuri shooter.curse cu masini si multe altele"

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up: "Jocuri Barbie gratuite cele mai tari jocuri de Barbie DressUp online"

Navomodele

Navomodele: "navomodele Barci de nadit"

Jocuri Cu Bile

Jocuri Cu Bile

Fan Jocuri Online 2009

Fan Jocuri Online 2009: "Esti FAN JOCURI BARBIE. Aici te asteapta o multime de surprize noi, care te vor face sa te simti minunat.Cele mai noi jocuri Barbie ,jocuri online"

Jocuri cu sirene

.

.

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up: "Bine ai venit in lumea lui BARBIE. Aici te asteapta o multime de surprize noi, care te vor face sa te simti minunat. Cadourile pregatite de barbie sunt cele mai tari de pe piata de jocuri barbie."

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up: "Bine ai venit in lumea lui BARBIE. Aici te asteapta o multime de surprize noi, care te vor face sa te simti minunat. Cadourile phttp://socialposter.com/frame.php?n=45&tag=up,%20dress,%20barbie,%20jocuri,%20barbie,%20jocuri,&text=Bine%20ai%20venit%20in%20lumea%20lui%20BARBIE.%20Aici%20te%20asteapta%20o%20multime%20de%20surprize%20noi,%20care%20te%20vor%20face%20sa%20te%20simti%20minunat.%20Cadourile%20pregatite%20de%20barbie%20sunt%20cele%20mai%20tari%20de%20pe%20piata%20de%20jocuri%20barbie.&title=Jocuri%20Barbie%20Jocuri%20barbie%20Dress%20up&url=http://www.ejocuri-barbie.info/&tm=1,2,3,6,7,8,10,11,12,14,15,17,19,25,26,27,28,29,30,31,32,33,36,40,43,49,50,51,52,54,57,58,61,63,64,65,66,67,68,69,70,71,75,76,77,regatite de barbie sunt cele mai tari de pe piata de jocuri barbie."

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up

Jocuri Barbie Jocuri barbie Dress up: "Bine ai venit in lumea lui BARBIE. Aici te asteapta o multime de surprize noi, care te vor face sa te simti minunat. Cadourile pregatite de barbie sunt cele mai tari de pe piata de jocuri barbie."

Jocuri cu sirene

Jocuri cu sirene

cele mai noi jocuri

jocuri online

Jocuri Barbie Jocuri Masini Online

Tratamente naturiste

Sunatoarea are rolul de a relaxa si de a imbunatati starile emotionale. Poate fi consumata sub forma de infuzie (3 cani pe zi) ori tinctura (cate 3 picaturi, de 5 ori pe zi).
Atentie! Chiar daca este cea mai eficienta planta contra depresiei, sunatoarea nu trebuie luata in acelasi timp cu alte antidepresive ori contraceptive orale.

In afara de sunatoare, apeleaza cu incredere la infuzia de busuioc, coada soricelului, radacina de papadie, anghinare sau rostopasca, si infuzie din radacina de valeriana. Este bine ca in tot acest timp sa eviti consumul de cafea, zahar si alcool.

Alte proceduri, după posibilităţile locale

Cataplasmă lomboabdominală cu lut, 2 ore după care urmează:

Baia rece a jumătăţii inferioare a corpului ( de la ombilic în jos), timp de 2 secunde. Se pregăteşte cada cu apă rece la 8 grade C. Se intră repede în cada cu apă rece (corpul fiind bine încălzit şi acoperit până la nivelul ombilicului). Se stă 2 secunde după care se iese repede din cadă şi fără a se şterge se înveleşte corpul într-un cearceaf de baie. Se stă bine acoperit în pat o oră, după care urmează:

Baia organelor genitale externe 25 minute: o bucată de pânză se înmoaie în apă rece şI se descrie un triunghi de la labii, sus înspre ovarul stâng, orizontal până la ovarul drept, în jos până la labii. Se ia o altă bucată de pânză şI se înmoaie în apă caldă şI se descrie triungul în sens invers. Operaţiunea continuă 25 de minute în această alternenţă, după car urmează:

Baia de şezut caldă, cu coada-calului 10 minute, după care urmează:

Duşul rece al membrelor inferioare, timp de 5 minute

Dacă nu se obţin rezultate, se apelează la specialişti.

Diete pentru amenoreea

Notă: Dieta, este un adjuvant, administrată cu acordul medicului curant

Observaţie:

Tulburare care se traduce prin dispariţia menstrelor, sau menstre lunare puţine, din cauze fiziologice (vârstă) sau patologice (disfuncţii hormonale, traumatisme psihice etc.), după întrerupera sarcinii, alăptare, etc.

Se pot folosi unele plante ca ajutătoare ale tratamentului de bază stabilit de specialişi.

A. Alimentaţia

pentru 2 luni:

O cură cu sucuri de fructe şi zarzavaturi 3 zile, făcută imediat ce se observă întârzierea ciclului orientativ astfel:

În prima zi: dimineaţa un măr sau alt fruct, la prânz puţină salată de zarzavaturi, cu puţin ulei şi seara 200ml suc de ţilină.

A doua zi: dimineaţa - 2 mere sau fructe uscate (prune, pere, smochine etc.) inmuiate şi un gălbenuş de ou cu zahăr. La prânz - salată de zarzavaturi; supă crudă de zarzavaturi cu fulgi de cereale, seara - 200ml suc de morcov. Peste zi 300ml suc de morcov.

A treia zi: dimineaţa - 2-3 mere, 2-4 nuci sau alune, 1 linguriţă de miere, la prânz - salată de zarzavaturi, supă crudă cu fulgi de cereale, brânză proaspătă, nefermentată, pâine, cina - 1 cană lapte nefiert, sau iaurt şi pâine. Peste zi 250ml suc de ţelină.

- Sucurile se beau cu înghiţituri rare, bine amestecate cu saliva, înainte de masă (pe nemâncate)

A patra zi:

ora 8 ora 12 ora 17 ora 19

- 150 ml suc de morcov - fructe oleaginoase - pâine Graham - 150 - 200g carne sau preparate de carne la grătar cu muştar sau cu o farfurie salată de urzici, păpădie, cicoare şi grâuşor, dreasă cu suc de lămâie, ulei şi condimente naturale - salată de morcov răzuit, andive, ţelină, castravete, ardei gras, sparanghel, cu suc de roşii şi condimente naturale - iaurt - pâine Graham sau neagră bine coaptă. -100 ml suc de morcov - o farfurie salată de fructe crude - 150 ml suc de morcov.

A cincea zi, orientativ ca a patra zi, dar:

- la ora 8 100ml suc de ţelină

- la ora 12 100ml suc de ţelină

- la ora 19 100 ml suc de ţelină

Dacă nu apare ciclul, din a cincea zi şi în continuare 2 luni dietă în care să predomine carnea şi preparatele de carne fripte la grătar, sau fierturi de oase cu cartilaje si măduvă de oase precum şi alimentele bogate în vitamine şi fier (urzici, salată, spanac, pâine integrală, mere, struguri, alune, nuci, ouă, etc.), dar nu mai mult de 2.100kal/zi.