VISTERNICUL MATIAŞ (supărat): Bine, voi bine, dar eu?
PETRU RAREŞ: Tu, Mogârdici, să rămâneţi... rămâi şi eu!... (Către Baloş şi Groza.) Şi să daţi chiote. Chiotul aprinde închipuirea; omul pare mai mare, oamenii par mai mulţi, sporeşte crezul şi da biruinţă!
LOGOFĂTUL BALOŞ (trage sabia): Bu-bu-bu...
PETRU RAREŞ: Acum să jurăm (toţi trag săbiile şi le încrucişează) pe apă, pe pâine, pe soare şi pe sfânta Troiţă că vom lupta, nu ca boierii Moldovei, ci ca fiarele Libanului!
TOŢI: Jurăm!
PETRU RAREŞ: Un ceas de când se duse Corbea... Matiaş, să vie Mogârdici... (Matiaş iese prin stânga.) Voi... (Se duc prin dreapta.) Logofătul Baloş (dintre copaci): Bu-bu-buuu!
PETRU RAREŞ: O! neamul Bubuiugilor... Căci n-are Mold­ova boieri numai ca tine şi ţărani numai ca Corbea!


SCENA IV
PETRU RAREŞ, GENUNEA, mai în urmă, ŞMIL şi MOGÂRDICI.

GENUNEA (vine repede din dreapta): Doamne...
PETRU RAREŞ (o sărută): Ce sunt măririle şi slava alăturea de farmecele tale? Amăgiri... deşertăciuni...
GENUNEA: O, doamne!
PETRU RAREŞ (dus pe gânduri): Şi când mă gândesc că d-atâtea ori am strâns în braţele mele această comoară, mâinile mele nu s-au poleit? Nu s-a scuturat nimic din podoaba ta asupra bărbăţiei mele?... Aşa ar gândi, avându-te aici, orice tânăr... eu sunt ostaş şi domn!... Groza se strecoară prin pădure... Cine ţi-a dăruit ochii şi luminile care picură, încotro se duc, două rotocoale mai senine ca cerul şi mai albastre ca floarea inului?
GENUNEA: O, bată-i focul de ochi...
PETRU RAREŞ (pe gânduri): Liciu împânzeşte crângul...
GENUNEA: Ce zici, măria-ta?
PETRU RAREŞ: Zic că tu eşti cel mai frumos copil din lume, şi, d-ai avea aripi, ai zbura în văzduh!... Vin ai?
GENUNEA (repede): Să-ţi dau?
PETRU RAREŞ: Corbea, încăierându-se, apropie încăierarea...
GENUNEA: Cum?
PETRU RAREŞ: Zic să dai răniţilor, să prindă la inimă...
GENUNEA (cu bărdaca în mână): Am dat la câţi au venit... Bea...
PETRU RAREŞ: Fereşte-te să nu-ţi sorb şi mâna... (Bea.) Sandomir, nu aşa de repede...
GENUNEA (uitându-se împrejur): Sandomir?... Nu-l văd pe Sandomir...
PETRU RAREŞ: Şi-ar trebui ca ochii tăi să pătrundă co­drii şi zidurile... frumuseţea lor să netezească calea şi mângâierea lor s-apropie totul... Mai degrab', Matiaş!
GENUNEA: Ce ai, măria-ta? Vorbeşti şi ce te gândeşti...
PETRU RAREŞ: Să vorbesc pe negândite?
GENUNEA: Vreau să zic că te fură gândurile...
PETRU RAREŞ: Mă gândesc că omul nu ştie când îi vine ceasul... N-auzi un ropot de cai?
GENUNEA (cu frică): Nu... nu aud...
PETRU RAREŞ: O mişună prin pădure, şi crengi rupte, şi frunze călcate?
GENUNEA (ascultă): Deloc...
PETRU RAREŞ: Pune urechea la pământ... sau nu... Obrajii tăi s-ar coborî mai jos ca tălpile mele, şi Dumnezeu a pus obrajii tăi mai presus de scaunul pe care stau eu... (Tresărind.) Nu-i vezi?
GENUNEA (înfricoşată): O! măria-ta, ce ai?
PETRU RAREŞ: Ostenit... Asţ-noapte n-am dormit...
GENUNEA (îi sărută mâna şi i-o mângâie): Culcă-te ole­acă, măria-ta...
PETRU RAREŞ: Să mă culc?... Tocmai când norodul îmi strigă: "Sus, că eşti domn!"...
GENUNEA (o trec lacrimile): Aş vrea... dar nu mai vreau nimic...
PETRU RAREŞ: Ba să vrei ceva: să biruim! (Genunea tre­sare. Mogârdici vine din dreapta.) Ai venit?
MOGARDICI (concentrat): Am...
PETRU RAREŞ: Caii, odihniţi?
MOGARDICI: Mâncaţi, odihniţi, înşeuaţi.
PETRU RAREŞ: Poruncă să încalece...
MOGARDICI: Poruncit.
PETRU RAREŞ: Caii mei...
MOGARDICI: Pregătiţi...
PETRU RAREŞ: Să-i aducă.
MOGARDICI: Adus.
PETRU RAREŞ: Patru?
MOGARDICI: Patru.
PETRU RAREŞ: Să te ţii gata, să pornim...
GENUJNIEA (chinuită de griji): Unde, Mogârdici?
MOGÂRDICI (uitându-se repede la domn): La nuntă.
GENUJNIEA: Ce nuntă?
MOGÂRDICI: A mea!
GENUNEA (supărată): Altădată spuneai, glumeai, acum: patru? Patru!... Ai? Am!... Şi faţa cruntă...
PETRU RAREŞ: Ca la nunta lui...
MOGARDICI: Mă cunună vodă!
GENUJMEA: De ce aşa de scurţi şi de repezi la cuvânt?
MOGÂRDICI: Mă grăbesc, ca la nuntă, n-am vreme...
PETRU RAREŞ: Pleacă şi să m-aştepţi.
MOGARDICI: Cu bine, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Să dea Dumnezeu!
MOGARDICI: Amin! (Se duce repede prin dreapta.)
GENUNEA: O! doamne, crezi ca sunt copil? (Şmil vine din stânga.)
PETRU RAREŞ: Şmil, nu prea ai de lucru...
ŞMIL: Dacă împărăteşti şi peste lei şi peste miei... Sănătoşi? Lei!... Răniţi? Miei!... Ii leg? Iar zmei... Unul nu mai e în cortul de adăpost... de ce s-au grăbit?
PETRU RAREŞ: Ca la nuntă... Cunun pe Mogârdici...
ŞMIL (râzând): O, frumos ginere... n-am ce zice...
PETRU RAREŞ: O, viteaz soldat!
ŞMIL: Să nu-şi sperie mireasa...
PETRU RAREŞ: O ia cu binişorul... De nu?... Repede, în goana calului. Şi se face frumos, că o mie de oameni întorc capul după el! De zece ori am chefuit la nunta lui Mogârdici!
ŞMIL: Ce spui?... D-atâtea ori s-a însurat?
GENUNEA: Şi se-nsoară şi Mogârdici, şi Cremene, şi San-domir, şi Baloş...
ŞMIL: O!
GENUNEA: ...şi vornicul Groza, şi vistiernicul Matiaş...
ŞMIL: Alei!
GENUNEA: ...şi pârcălabul Liciu...
ŞMIL: Şi moşneagul cela?
GENUNEA: ...şi măria-sa Petru-vodă...
ŞMIL (râzând): Oameni însuraţi şi bătrâni... Incai, la voi, n-o să se ştie care să fie socru, ginerele or tatăl? Sandomir şi logofătul Baloş! Ei, şi dacă s-ar zăpăci miresele? Are să intre fata la tata şi mama la băiat... A, se pricep ele mai bine... Se duc amândouă la Sandomir... (încet Genunii.) La ce ascultă?
GENUNEA: Să înceapă lăutarii...
ŞMIL: Ei, nu zice fleacuri, Nunea... Ce vorbeşti aşa, fără să râzi?
PETRU RAREŞ: Ascultaţi...
ŞMIL: Iacă, ascult...
PETRU RAREŞ: N-auziţi nimic?
GENUNEA: Nimic...
PETRU RAREŞ: Un vuiet ca de mare răscolită... Oh! d-ar izbuti Corbea...
GENUNEA: Corbea?
PETRU RAREŞ: ...să-i vâre ca-ntr-o albie...
GENUNEA (pe gânduri): Povestea nu s-a sfârşit?
PETRU RAREŞ: ...l-aş face spătar...
GENUNEA (inspirata): Va izbuti, măria-ta!... Povestea nu s-a isprăvit!
PETRU RAREŞ: Ah!... Pocuţia este a mea!
ŞMIL: Nu eşti, măria-ta, Petru-vodă... şi dumneata, Nu­nea, fata lui Baloş?... Eu nu vă înţeleg!
PETRU RAREŞ: Ia!... O răpăială!
GENUNEA: Da, da...
ŞMIL: E vântul, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Ce vânt!