SCENA IV

PETRU RAREŞ, MOGARDICI, CORBEA, CREMENE şi SANDOMIR.

MOGARDICI: Bine că venirăţi... Un nebun... Se-nchină, sărută pământul... Ce-o fi vrând? Nu ştiu...
SANDOMIR: Ce vrei, străine?
PETRy RAREŞ: Vreau ce vrea Moldova şi Dumnezeu!
MOGARDICI: Nu vă spusei eu?... Dar ce vrea Dumnezeu şi ce vrea Moldova?
PETRU RAREŞ: Dumnezeu vrea legea şi Moldova pe Ştefan ceAl Mare!
MOGARDICI: E, Ştefan e ţărână...
PETRU RAREŞ: Cel ce-a pierit trăieşte încă, cel ce trăieşte va pieri iar şi din el va răsări iarăşi...
SANDOMIR: Ce glas! Îţi merge la inimă...
CREMENE: Parc-ar fi cu minte... dar, nu pricep...
PETRU RAREŞ: În curând vei pricepe... Chemaţi pe Baloş şi pe Groza... Aci, dinaintea castelului, să judece şi să ale­agă.
(Corbea face semn lui Cremene ca să-i cheme.)
MOGÂRDICI: Ce-o fi vrând?
COREiEA: N-a spus?
MOGÂRDICI: Ce-a spus?
CORBEA: Mult...
MOGÂRDICI: Ai priceput?
CORBEA: Priceput.
MOGÂRDICI: Tot?
CORBEA: Cât e dat omului să priceapă: Că e un om. Mogârdici.
MOGÂRDICI: Eu deloc.
PETRU RAREŞ: Ascultă, Mogârdici... căci Mogârdici te cheamă. A
MOGÂRDICI: Doar n-a să mă cheme Ma-jea-rul!
PETRU RAREŞ: ...ţie ţi-am spus ceea ce ei nu ştiu, şi parc-aş fi suflat vorbele mele intr-o jitniţă1 au pe gârliciul pivniţii de sub pridvorul castelului...
MOGÂRDICI (râzând): Da, cunosc!
PETRU RAREŞ: De e cineva om, îl cunosc nu după chipul lui...
MOGÂRDICI: Dar după ce?
PETRU RAREŞ: ...ci după sufletul lui...
MOGÂRDICI (râzând): Eu n-am suflet?
PETRU RAREŞ: Ba ai, dar e întunecat...
MOGÂRDICI (râzând, dă sarica jos şi arată la cap): Ei, nu vă spusei eu?
PETRU RAREŞ: O! poţi să pai şi mai înzăoat... Sub platoşa ta, d-ar fi şi de 50 de oca, sta un suflet bun şi moleşit...
MOGÂRDICI: Ai?
PETRU RAREŞ: ...iar nu suflet bun, dar tare, cum se cuvine unui ostaş. Şi cin' şi-a bătut joc de tine c-un coif de vicleim şi c-o za parc-ar fi de râmlean? Ei, d-ar pur­ta-o un om din Râm de acum cincisprezece sute de ani... Dar o pQrţi tu, Mogârdici...
MOGÂRDICI: Mi se pare că m-a luat la vale...
PETRU RAREŞ: E un mare meşteşug să îmbraci pe un om cu veşminte omeneşti şi să nu paie om...
MOGÂRDICI (supărat): Poi te-aş pofti să vii şi mâine... să-ţi deschid...
PETRU RAREŞ: Mâine se va vedea dacă astăzi n-ai fost paiaţă. Un fier mâncat de rugină îl arunci în foc şi-n apă şi s-alege ceva... Nasul tău prea e roşu şi prea ţi-e frică de suliţă pe care oA ţii în mână...
MOGÂRDICI (vrea să-l împungeai suliţa): Uite... Uite...
COREiEA (dându-i peste suliţă): îl cunoşti?
MOGÂRDICI: Nu.
CORBEA: Atunci?
MOGÂRDICI: Dar vrei să-mi fie prieten? Ei, ce are, mă rog, nasul meu?... Cam roşu, ca un măr domnesc, din prici­na soarelui. Uite-acolo, da' ce, ţi-am cerut pe fiică-ta or pe sor-ta de nevastă?
PETRU RAREŞ: Fată n-am, soră... o fi trăind?
MOGÂRDICI: Ai or n-ai?
PETRU RAREŞ: O mai fi trăind?
MOGÂRDICI (râzând): De s-a născut şi n-a ieşit cu picioa­rele înainte, trăieşte... Să n-ai nici o grijă...
PETRU RAREŞ: A!... Nu, nu se cade să mă supăr de-o închipuire de om...
MOGÂRDICI (râzând): închipuit, eu?
PETRU RAREŞ: închipuit? nu; închipuire? da.
MOGÂRDICI (râzând): Ei, nu vă spusei eu? (S-aude o mişcare.)
CORBEA: Sât!... Logofătul Baloş, cu mersul lui de neam ales, şi Groza, cu părul roşcat ca focul, cu barba alburie... cât e de gros şi calcă a lup flămând...