SCENA III

PETRU RAREŞ, logofătul BALOŞ, vistiernicul MATIAŞ,
spătarul ŞANDRU, doftorul ŞMIL şi cei de mai sus.

(Petru Rareş, cu braţul drept înfăşurat, şi după el vin boierii.)
PETRU RAREŞ (îşi scoate coiful. Se vede o şuviţă de păr alb): Bine, Corbea? (Corbea tace şi dă din cap. Rareş surâde.) Bine, Sandomir?
SANDOMIR: Să trăieşti, măria-ta!
PETRU RAREŞ: (necontenit gesticulează cu mâna a rănită): Semeni cu tat-tău. Da, da, ai cu cine semăna.
LOGOFĂTUL BALOŞ: începe şi el... ce să facă?
PETRU RAREŞ: La luptă pui capul în piept şi te duci, şi-n urma ta, ceata, şi-ncotro s-aude "bu-bu-bu', acolo eşti şi tu şi ceata ta. Tocmai ca tat-tău. Neamul Bubuiugilor... Mogârdici, bine? Mai... (Semn că trage la măsea.)
MOGARDICI (ruşinat şi sfios): A! nu, măria-ta!
PETRU RAREŞ (lui Cremene): A!... Tu cine eşti?... I... Miaşul Cremene... De patru anu nu te-am văzut... Ba, da... v-aţi purtat bine... Mai ales două cete de ţărani... V-aţi co­borât prin Buceag? Aţi vânat cai sălbatici?
CREMENE: Vânat, măria-ta.
PETRU RAREŞ: Ce-aţi ucis mai mult?
CREMENE: Armăsari, măria-ta.
PETRU RAREŞ: Aşa e... Ca şi oamenii, armăsarii trec în faţa primejdiei, şi cu copitele lor, de trei ori ca copita calului nostru, bat tina pe loc, in ploaia săgeţilor, până se nomolesc şi-i prind tătarii cu arcanele.
CREMENE: Şi-i mănâncă la chefuri mari...
PETRU RAREŞ: A,Ada, se zice că au carne dulce, şi tătarii au carne spurcată... (II bate pe umăr.) Bine... Bine... O! dacă toţi ostaşii mei ar fi ca voi... aş lua Buda, şi-n locul steagului verde cu cornul de lună pe turnurile ei ar fâlfâi prapurul Moldovei!
LOGOFĂTUL BALOŞ: Au să fie, că au de unde învăţaA.
ŞMIL: Dacă-mi dai voie... Nu tot cu mânui ăl rănit... încă cinci-şase zile... doar n-a fi foc...