SCENA II

SCENA II
MOGARDICI

MOGARDICI (singur, îşi aşază coiful, ia suliţa şi se uită dincotro a venit uietul): Cine-i acolooo?... Aici, Mogârdici!... Sunt caraulă... Nu răspunzi?... Nu?... (Dârdâie.) Mi-e frig... ba şi frică... Nu s-aude nimeni... Să mă las p-o parte... (Nu se mai vede ) Cine-i acolooo?... Dă lozinca... Vorbeşte... Ori numai să urli... ca potăile la lună?... D-ar fi fost logofătul Baloş, l-ar fi luat gura pe dinainte ş-ar fi strigat: bu-bu-buuu!... Neamul bubuiugilor!... Sandomir al lui Bubuiug... Frumos nume... Ce mi-e Mogârdici, ce mi-e Bubuiug. (Ridică capul.) Un foşnet?... S-apropie?... Mi s-a părut... (Nu se mai vede.) Aşa... (Cântă o melopee veche.) Du, du, du, du... Du, du, du, du...
(În vremea aceasta s-apropie un om ostenit, înfăşurat într-un veşmânt gros şi lung până-n pământ. Trece puntea, pune mâna pe toarta porţii şi bate de câteva ori într-o bucată de fier. Răsunetul se pierde departe.)