PETRU RAREŞ: A... acela era un sfânt!
ŞMIL: Care stăpânea durerea.
PETRU RAREŞ: Şi eu sunt un om...
ŞMIL: Luptând cu durerea... (Lui Baloş.) Grozav seamănă cu taică-său!
PETRU RAREŞ: O! Şmil, Şmil...
ŞMIL: Iar cu aia?... Dumnezeu a făcut pe om cumpănit, că de l-ai tăia în două, ce ar fi într-o parte ar fi şi-n cealaltă. Doi ochi, două urechi, două picioare, două mâini. De se îmbolnăveşte un ochi, vezi cu celălalt, de se bolnăveşte un picior, apeşi mai mult pe celălalt, şi de surzeşti d-o ureche auzi cu cealaltă... Măria-ta faci ca un surd de o ureche, care ş-ar pleca urechea a surdă ca să auză şoaptele...
PETRU RAREŞ (zâmbind): Ei, cum e asta, Şmil?
ŞMIL: Cum să fie? Mai mişcă şi cu stânga, nu tot cu dreap­ta... Crezi că Dumnezeu ţi-a atârnat pe stânga degeaba?
PETRU RAREŞ: Copiii, doftorii şi femeile, stăpânii noştri... Câţi suntem, Corbea?
CORBEA: Trei...
PETRU RAREŞ: Şi cu cinci ai lui Cremene, fac?
CORBEA: Trei şi cinci...
PETRU RAREŞ: Trei mii cinci sute... Zgârcit la vorbe, adevărat ostaş... Lucrează flăcăii?... Nu puneţi buştenii groşi... Să treacă Suceava cum or putea... Şi călăreţii de câte trei ori pe zi...
MOGARDICI: Cât e timpul bun...
PETRU RAREŞ: Cât e apa de mare... Baloş... (întinde mâna stângă.)
LOGOFĂTUL BALOŞ: Iacă-le, măria-ta. (Îi dă 4 pergamente cu 4 peceţi roşii.)
PETRU RAREŞ: Corbea... Sunt patru sineturi pe care le dau la patru cete de ţărani, boierindu-i pentru purtarea lor cea falnică. Viteji au fost, vitejii fac. Ceata lui Pistriţu, a lui Fuior, a lui Stâncă şi-a lui Buză-Lată. Îi pui în stăpânire ohavnică asupra moşiilor şi pustiurilor ce le grăiesc la fitece sinet pentru fitece ceată. D-aci înainte să fie oamenii slobozi, ei şi urmaşii lor. Mâine vor primi postav de vestminte, cai domneşti, frâuri şi şei cu scări de fier. Duceţi-vă, adunaţi-i şi citiţi-le... Şmil... (Îi face semn să iasă.) (Vin din dreapta vornicul Groza, Trotuşanu şi pârcălabul Liciu.)