SANDOMIR: Ce se zice? MOGÂRDICI: Că ea l-ar fi otrăvit...
SANDOMIR: ŞA-a plecat nejudecată?
MOGÂRDICI: întreabă pe tat-tău, Baloş, că el ţine locul domnului...
CREMENE: Şi unde-a plecat?
MOGARDICI: În Muntenia. Era munteancă, fată a lui Neagoe Basarab. A sărutat pe jupânesele şi fetele curţii şi s-a suit în olac. Femeile plângeau. "Un' te duci, domniţă?" "La călugărie." Ş-a sărutat pe sor-ta Genunea, ş-a umplut-o de lacrimi, ş-a ieşit pe poarta asta, şi s-a dus la vale, şi s-a pier­dut în neguri.
CORBEA (şopteşte): Genunea!
MOGARDICI: Ce ziseşi?
CORBEA: Nimic.
SANDOMIR: Cocoşii au început să cânte, şi luceafărul să se stingă.
CREMENE: E steaua care se stinge cea de pe urmă. Uitaţi-vă... ca şi cum ar clipi.
CORBEA: Mâine iar răsare, ş-apoi iar răsare, şi-n veci va răsări.
SANDAOMIR: Mult o s-o ducem noi fără domn?
MOGARDICI: N-ar vrea tat-tău să fie?
SANDOMIR: Na!