SANDOMIR: Până mă fură o dulce aromeală...
MOGÂRDICI (râzând): A, a, aşa e!
SANDOMIR (repede): Şi paza?
MOGÂRDICI: Ce? ce?... Nu e adevărat... Zisei eu c-am adormit?... Tu ziseşi!
SANDOMIR (strânge de mână pe Mogârdici): Oh, ce mai sutaş!
MOGÂRDICI: Au!... Adică de ce nu te rogi tu, Sandomir neică, de moş-tău Groza să mă lase chelar, cum porunci Ştefăniţă două zile înainte d-a muri?
SANDOMIR: De moş Groza? Un' te poţi apropia...
CORBEA: E ostaş în toată legea!
MOGÂRDICI: E, vorbi şi mutu!... "E ostaş în toată le­gea!"... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloş, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul şi cu paloşul, eu cu cheile şi cu poloboacele, el cu Divanul şi cu ostile, eu cu gârliciul şi cu tâlvul...1 Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za şi să n-arunc coiful şi sabia asta? Na... cap sec şi beţiv fudul... Şi chelar, şi înzăoat... până m-apucă vremea logofătului Baloş şi-a pârcălabului Groza... A! şi grozav mi-e de silă de mese­ria de ostaş! N-aş tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeţi?... Vouă vă vine uşor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, şi Corbea, scuipat ostaş, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Şi ce picioare... şontâc... şontâc...