SCENA III

PETRU RAREŞ şi MOGÂRDICI.

MOGÂRDICI (sare în sus şi se uită geste Rareş): Cine-i acolo?... Nu răspunzi?... Să nu dai, că ma mişc... adică să nu te mişti, că dau... (Tremurând.) Născătoare, o fi, or n-o fi?... Dacă n-ar fi fost, n-ar fi bătut... dacă e, de ce tace?... Ce vrea?... Ce vrei, mă omule?...
PETRy RAREŞ: Om bun...
MOGARDICI (îl vede) Bunul să-ţi cază la inimă... Om bun sunt şi eu... Adică bun-bun, da... hî... hî... Şi cum te cheamă, mă omule?
PETRU RAREŞ: Petru...
MOGARDICI: Petru... Petru... Petru mă cheamă şi pe mine... Eu spui policra: sutaşul Petru Mogârdici, fost ajutor al căpitanului copiilor de casă, fost chelar al măriei-sale vodă, luatul din văzduh... Că numai pe vite le cheamă fără policră: Miercana, Dumana, Lăbuş... Hoţul!
PETRy RAREŞ: Petru Rareş Majearul...
MOGARDICI: Cum-cum?
PETRy RAREŞ: Petru...
MOGARDICI: P-al treilea nu l-am înţeles.
PETRy RAREŞ: Majearul...
MOGARDICI: Mă-ga... Aşa... Nu cunosc... Eu auzisem al­tfel... Că nu puteam crede...
PETRU RAREŞ: Deschide-mi, şi Sfântul Petru să-ţi de­schidă porţile raiului...
MOGARDICI: A! asta deloc... alilalte cât mai târziu...
PETRy RAREŞ: Sunt rupt de oboseală...
MOGARDICI: Eu te-am rupt! De m-ai rupe-n bucăţi, ş-asta n-o fac.
PETRU RAREŞ: D-aş fi un câine spart de mistreţ, te-ai îndu­ra.
MOGARDICI: Spart-nespart, aşa ne-au poruncit logofătul ăl mare, Toader Baloş Bubuiug, şi Groza, ăl mai mare peste oşti, că până n-ar spune lozinca să nu deschidem... Şi eu nu ţi-o spui, spune-o tu, şi dau porţile de perete...
PETRU RAREŞ: ...L-am cunoscut pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ştefan cel Mare, sfântul meu părinte...
MOGARDICI: Cum-cum?
PETRU RAREŞ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci şi trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta şi de câte ori n-am izbit aşa... (Bate în poartă. Mogârdici se sperie.) O!
pământ sfânt al ţării mele! (Se închină şi sărută pământul.) Te moaie de lacrimile astea mai nainte d-a te dospi cu sân­gele meu!
MOGARDICI: Ai?... E cam nebun... (Tare.) Ascultă!
PETRU RAREŞ: Ascult.
MOGARDICI: Ai ceva arme la dumneata, să nu dăm de vrun beteşug... Ia apropie-te, şi... să nu te mişti, că dau... (Ridică arcul.) Nu prea mult... Să văd... Scutură dulama... (Se pleacă după zid.)
PETRy RAREŞ: Cum vrei să vezi de te pleci după zid?
MOGARDICI: Asta e treaba mea... Vreau să te vad fără să mă vezi... Uu! Corbea! Cremene! Sandomir!
(Corbea, Cremene şi Sandomir vin repede.)