CORBEA: Vezi că ea era de neam şi el un biet ţăran ajuns după multe şi multe...
GENUNEA: Şi dacă era ţăran? Era viteaz, nu era de rând.
CORBEA: Şi-avea mâinile aspre şi pârlite, şi-ale ei erau albe şi rumene...
GENUNEA: Ş-ale domnului sunt aspre... şi sunt aşa de bune, că toată ziua le-aş săruta...
CORBEA (tresărind): Şi el bănuia că ea iubea pe altul...
GENUNEA: Cum iubea pe altul?
CORBEA: Cum se iubeşte...
GENUNEA: Cine-i spusese?
CORBEA: Nimeni... Simţise el...