GENUNEA (privindu-l lung): Corbeo, şi alaltăieri nu ştiai de unde vii şi ţi se bătea inima...
CORBEA: Alaltăieri?... Am venit încet... şi deodată o trudă din senin...
GENUNEA: Alaltăieri... bine... Dar azi? Fiindcă venişi re­pede şi de departe?
CORBEA: Se vede... Stai, Nunea!... De ce nu stai?
GENUNEA: Dumneata eşti ostenit, eu nu sunt ostenită...
CORBEA: Stai... fiindcă... nu eşti ostenită...
GENUNEA (surâzând): Mai departe or mai aproape?
CORBEA: Unde vrei, Nunea...
GENUNEA: Ciudat!... Dumitale ţi-e frică de război?
CORBEA: Mie?... O, nu!
GENUNEA: Dar îţi place?
CORBEA: Nu ştiu... De-i place domnului, îmi place şi mie...
GENUNEA: Atunci... povesteşte-mi cum te-ai bătut la Feldioara...
CORBEA: M-am bătut cum se bate...
GENUNEA: Spune-mi peste câţi ostaşi erai, cum i-ai dus, cum ai luat prapurul crăiesc, cum ai fost rănit, unde, cine te-a îngrijit... aşa...
CORBEA: Să fi avut ca la o sută. Eu mergeam înainte şi ei după mine, până am ajuns la ăl cu prapurul. L-am pălit şi i-am luat prapurul. Vornicul Groza mi-a zis: "Ce faci, Cor-beo?" "Ce să fac?"... M-a înşfăcat şi... nu mai ştiu... M-am pomenit într-un cort oblojit la genunchiu stâng, la umărul drept şi la cap... Şi m-a îngrijit Dumnezeu... Nu ştiu să pov­estesc...